Sprijinul financiar pentru persoanele cu dizabilităţi va creşte de la 1 ianuarie 2018

Guvernul a majorat vineri, prin ordonanţă de urgenţă, valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi începând cu 1 ianuarie 2018, una dintre cele mai importante modificări prevăzând că modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap va fi prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) şi nu prin raportare la Indicele Pretului de Comsum (IPC) ca până acum, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 04 aug. 2017, 14:07
Sprijinul financiar pentru persoanele cu dizabilităţi va creşte de la 1 ianuarie 2018

Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvern, majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018, scrie News.ro.

Astfel, indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, va reprezenta, începând cu 1 ianuarie 2018, 325 lei (65% din ISR) pentru adultul cu handicap grav şi 250 lei (50% din ISR) pentru adultul cu handicap accentuat. De la 1 iulie, acest venit va fi majorat la 350 de lei, respectiv 265 lei.

Va creşte şi bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta, din ianurie, 125 lei (25% din ISR) pentru adultul cu handicap grav, 100 de lei (20% din ISR) pentru adultul cu handicap accentuat şi 50 de lei (10% din ISR) pentru adultul cu handicap mediu. De la 1 iulie, sumele vor creşte la 150 de lei, 110 lei, respectiv 60 de lei.

De asemenea, va creşte şi prestaţia socială pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap. Începând cu 1 ianuarie, valoarea acesteia va fi 250 lei (50% din ISR) în cazul copilului cu handicap grav, 150 lei (30% din ISR) în cazul copilului cu handicap accentuat şi 50 de lei (10% din ISR) în cazul copilului cu handicap mediu. Din iulie, sumele vor fi majorate la 300 de lei, 175 de lei şi 60 de lei.

O altă prevedere a actului normativ o constituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...