Momentul adevărului pentru autostrada surpată. A fost lansată licitaţia pentru expertiza lotului 3 Orăştie – Sibiu

Compania de Drumuri a lansat marţi licitaţia pentru expertiza lotului 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, care va stabili, printre altele, cauzele surpării acestuia la mai puţin de un an de la inaugurare. Valoarea contractului este de 3 milioane de lei.
Economica.net - mar, 08 aug. 2017, 10:53
Momentul adevărului pentru autostrada surpată. A fost lansată licitaţia pentru expertiza lotului 3 Orăştie – Sibiu

Termenul de depunere a ofertelor pentru „Realizare Expertiză tehnică şi revizuire Proiect Tehnic pentru finalizarea execuţiei Autostrăzii Oraştie – Sibiu, Lot 3” este 26 septembrie 2017.

Durata contractului este de 40 de luni, potrivit anunţului publicat marţi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Obiectul contractului va consta în prestarea serviciilor necesare realizării unei Expertize Tehnice şi elaborării Proiectului Tehnic pentru finalizarea Autostrăzii Oraştie – Sibiu, lot 3, respectiv:

a.realizarea unei Expertize Tehnice asupra tuturor lucrărilor executate pentru obiectivul autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3 cuprins între km 43+855 – km 65+965, în concordanta cu proiectul tehnic şi cu normele tehnice în vigoare, referitoare la verificarea complexă şi completă a conformitatii tuturor lucrărilor permanente, executate sau parţial executate, evaluarea stării tehnice a acestora, verificarea documentelor care au stat la baza realizării construcţiei în fazele de proiectare şi execuţie privind respectarea cerinţelor prevăzute de legislaţia şi normativele în vigoare la data elaborării acestora, stabilirea unor măsuri de intervenţie imediate necesare a fi întreprinse – dacă este cazul, concluzii, recomandări şi soluţii;

b.realizarea unei monitorizări a zonelor cu instabilitate în concordanţă cu normele tehnice şi legislaţia în vigoare la data elaborării acestuia, funcţie de situaţia actuală din Şantier. Sistemul de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului va avea în vedere monitorizarea stării de deformaţii şi eforturi în structura lucrării de terasament şi în versantul adiacent acesteia, precum şi nivelul de apă pentru zona în analiză;

c.elaborarea Proiectului Tehnic revizuit, conform Ordinul 863 „INSTRUCTIUNI din 2 iulie 2008 de aplicare a unor prevederi din Hotarârea Guvernului nr. 28/2008”, pentru lucrările necesar a fi realizate pentru finalizarea Autostrăzii Oraştie – Sibiu, lot 3, în baza recomandărilor şi soluţiilor formulate în cadrul expertizei tehnice;

d.pregătirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări şi acordarea asistenţei necesara Beneficiarului pe durata desfăşurării procedurii de achiziţie publică;

e.acordarea asistenţei tehnice în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada de execuţie a lucrărilor.

Surse din domeniu suţin pentru ECONOMICA.NETcă autostrada s-a surpat acolo din cauza materialelor de slabă calitate şi nu a alunecării de teren.

„La Aciliu nu a fost nicio problemă de alunecare. Acolo pur şi simplu s-a furat, nu s-a respectat proiectul. Dincolo de Aciliu, pe acest lot mai sunt nişte alunecări de suprafaţă, dar care nu au nicio legătură cu zona surpată şi nu afectează şoseaua. Acele alunecări sunt normale, pentru că nu au fost continuate lucrările şi finalizate terasamentele”, au spus sursele noastre

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie a fost redeschis pe 10 octombrie 2016, după ce a stat închis timp de un an pentru lucrări de reparaţii în zona unde s-a surpat şi a fost demolat.

Problemele de pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie sunt departe de a fi rezolvate, deşi a fost redeschis traficului în octombrie anul trecut, după repararea secţiunii demolate de 200 de metri. Pentru remedierea problemelor şi finalizarea lucrărilor, şefii de la Drumuri estimează că mai e nevoie de încă 181 milioane de lei. Valoarea iniţială a contractului semnat cu constructorul italian se ridica la 604 milioane de lei.
Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...