Cod portocaliu de caniculă în şase judeţe. Bucureştiul şi peste 20 de judeţe sunt sub cod galben

Şase judeţe din vestul ţării se află şi vineri, pentru a doua zi consecutiv, sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile urmând să atingă din nou 39 de grade în aceste zone, iar Capitala şi 23 de judeţe sunt sub avertizare cod galben. Meteorologii spun că începând de sâmbătă noapte vremea va deveni instabilă în vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 06:13
Cod portocaliu de caniculă în şase judeţe. Bucureştiul şi peste 20 de judeţe sunt sub cod galben

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele joase de relief va fi caniculă şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În timpul nopţii, vor fi temperaturi de 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi 23-25 de grade.

În judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, codul portocaliu este în vigoare şi vineri. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-38 de grade, putând ajunge până la 39 de grade.

De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul şi estul Olteniei, în Muntenia şi sudul Moldovei, disconfortul termic va creşte, iar maximele termice se vor situa vineri între 35 şi 37 de grade.

Astfel, sunt cod galben de caniculă Capitala şi 23 de judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila.

Sâmbătă după-amiază, dar mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea va deveni instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină, mai spun meteorologii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...