Peste 350.700 de autoturisme second hand, înscrise în circulaţie în România, în primele 7 luni

Înmatriculările de autoturisme second hand au ajuns, în România, în primele şapte luni ale anului, la 350.780 de unităţi, în creştere cu 69,21% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când s-au înregistrat 207.306 unităţi, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.
Economica.net - D, 13 aug. 2017, 07:16
Peste 350.700 de autoturisme second hand, înscrise în circulaţie în România, în primele 7 luni

Numărul înmatriculărilor de maşini rulate este, astfel, de peste şapte ori mai mare decât în cazul autoturismelor noi înregistrate în circulaţie.

Conform datelor statistice, la nivelul lunii iulie din acest an, înmatriculările de autoturisme rulate au consemnat un salt de 62,16%, comparativ cu luna similară din anul precedent, până la 41.131 exemplare.

În intervalul ianuarie – iulie 2017, cele mai multe autoturisme rulate înmatriculate au fost din gama Volkswagen (76.935 unităţi, +69,01% faţă de primele şapte luni din anul anterior), urmată de Opel (37.247 unităţi, +41,05%), Ford (29.532 unităţi, +60,79%), Audi (25.720 unităţi, +105,04%), BMW (25.741 unităţi, +106,08%), Mercedes-Benz (14.840 unităţi, +136,53%), Renault (13.312 unităţi, +103,67%), Skoda (11.868 unităţi, +48,82%), Peugeot (6.660 unităţi, +100,06%) şi Seat (5.517 unităţi, +70,86%).

La polul opus, cu cele mai puţine înmatriculări de autoturisme second hand, în primele şapte luni ale anului, se află: Quattro (6 unităţi), Lamborghini (4), Pontiac, GWM, Iveco şi Honda (câte 3), Acura, Buick, Morgan şi Shuang Huan (câte două unităţi), respectiv Proton, Lada-Vaz, GMC şi Geely (câte o unitate).

Pe de altă parte, conform DRPCIV, în ceea priveşte înmatriculările de autoturisme noi, în intervalul ianuarie – iulie 2017, s-a înregistrat o creştere cu aproape 22%, în comparaţie cu primele şapte luni din 2016, până la 56.343 unităţi.

La finele anului trecut, parcul auto naţional din România a depăşit 7 milioane de autovehicule, în creştere cu 6,21% faţă de anul anterior. Din acest total, peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti (circa 18% din total).

De asemenea, în Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unităţi), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unităţi) şi de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unităţi).

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) era, în Bucureşti, la sfârşitul anului 2016, de 134.322 de unităţi, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.

La nivel naţional, din totalul celor peste 7,01 milioane vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creştere cu peste 6%, comparativ cu sfârşitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare.

La 31 decembrie 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de maşini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. Compania a inaugurat o nouă unitate în Hațeg, al 17-lea al rețelei....
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
Record de cereri de negociere cu băncile. Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile ...
În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, ...
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut ...