Vicepreşedintele Mike Pence: SUA sunt ameninţate de eşecul statului venezuelean

Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat luni că Statele Unite vor face tot ce pot pentru restabilirea democraţiei în Venezuela, al cărei eşec ca stat reprezintă o ameninţare pentru americani.
Economica.net - mar, 15 aug. 2017, 06:41
Vicepreşedintele Mike Pence: SUA sunt ameninţate de eşecul statului venezuelean

‘Preşedintele (Donald) Trump a arătat foarte clar că nu vom sta deoparte în timp ce Venezuela se prăbuşeşte într-o dictatură’, a reamintit Pence în oraşul Cartagena din Columbia, prima etapă a unui turneu în America Latină care va continua cu vizite în Argentina, Chile şi Panama.

Reuters remarcă tonul mai conciliant al vicepreşedintelui, care a declarat că este posibilă o soluţie paşnică pentru tulburările civile şi politice din Venezuela; săptămâna trecută, preşedintele Trump afirmase că Washingtonul ia în considerare şi o ‘opţiune militară’.

Pence, care s-a întâlnit cu refugiaţi venezueleni stabiliţi în Columbia, i-a asigurat pe aceştia că ‘suntem absolut hotărâţi să concentrăm întreaga putere economică şi diplomatică americană până când vom vedea democraţia restabilită în Venezuela’. În prezent, ‘regimul (de la Caracas – n. red.) resimte schimbarea şi asistăm la prăbuşirea Venezuelei în dictatură’, a apreciat vicepreşedintele SUA.

‘Un stat eşuat în Venezuela ameninţă securitatea şi prosperitatea întregii emisfere şi a Statelor Unite’, a explicat Pence. Oficialităţile americane implicate în combaterea traficului de droguri au arătat deja că Venezuela este o placă turnantă pentru cocaina sud-americană trimisă în SUA, reaminteşte Reuters. Vicepreşedintele a adăugat la riscuri şi amplificarea imigraţie ilegale în Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...