Emmanuel Macron vine joi în România – va avea convorbiri şi conferinţă de presă cu preşedintele Iohannis

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va veni joi în România, urmând să aibă convorbiri şi conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului francez va vizita Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 12:38
Emmanuel Macron vine joi în România - va avea convorbiri şi conferinţă de presă cu preşedintele Iohannis

Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, vizita preşedintelui francez va începe joi, la ora 13.00, cu ceremonia primirii oficiale la Palatul Cotroceni.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete şi în plenul delegaţiilor oficiale, iar de la ora 14.30 vor susţine o conferinţă de presă comună.

În cursul după-amiezii, Emmanuel Macron va vizita Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Seara, preşedintele Klaus Iohannis va oferi o recepţie în onoarea înaltului oaspete francez.

În urmă cu două săptămâni, Administraţia prezidenţială anunţa vizita în România a preşedintelui Franţei.
„La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România. Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, anunţa Administraţia Prezidenţială.

Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de cei doi preşedinţi în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, când Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la Bucureşti.

După întâlnirea din 23 iunie, care a durat aproximativ 30 de minute, preşedintele Iohannis a afirmat că aceasta a fost „foarte, foarte bună” şi s-a convenit ca România şi Franţa să colaboreze în vederea întăririi unor formate europene.

„Am avut o primă întâlnire aşezată bilaterală cu preşedintele Macron. Am abordat într-un timp foarte scurt multe teme foarte importante pentru noi, pe colaborare şi bilaterală şi formate europene. Am discutat despre colabrări de exemplu pe Schengen, despre colaborarea pe care o pregătim pentru sezonul cultural”, a spus Iohannis, afirmând că întâlnirea a fost „foarte, foarte bună”.

O temă importantă de discuţie a fost directiva europeană privind detaşarea muncitorilor, ridicată în cadrul întâlnirii de Emmanuel Macron.
„Doreşte să colaboreze cu noi, am arătat toată deschiderea pe acest dosar. (…) Trebuie să găsim soluţii care satisfac şi o parte şi cealaltă. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să rămână fiecare pe poziţia lui. Trebuie discutat, trebuie negociat, trebuie soluţionată chestiunea”, a spus atunci Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie regenerabilă, din cauza diminuării ofertei de petrol ca urmare a......
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse ...
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura cu preț sub vechiul plafon
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura ...
Compania maghiară de stat MVM, activă și în România, are în momentul de față cea mai bună ofertă concurențială ...