Min. Muncii: Noua lege a pensiilor ar putea fi trimisă Parlamentului în octombrie şi adoptată în decembrie. Varianta ei finală o decide coaliţia

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că au fost finalizate mai multe variante ale noii Legi a pensiilor, care vor fi prezentate coaliţiei de guvernare pentru a fi aleasă cea finală, care va fi apoi prezentată public şi trimisă Parlamentului, estimând că ea ar putea fi adoptată în luna decembrie, dacă nu va fi întoarsă de către preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 18:08
Min. Muncii: Noua lege a pensiilor ar putea fi trimisă Parlamentului în octombrie şi adoptată în decembrie. Varianta ei finală o decide coaliţia

„Pentru că nu am vrut să avem doar o singură variantă, am vrut să dăm posibilitatea coaliţiei să aleagă din mai multe. Sigur că vor avea mai multe dezbateri în interiorul coaliţiei şi după aceea vom putea să venim cu varianta, să o prezentăm şi publicului. (…) După ce vom avea varianta aleasă de liderii coaliţiei vom putea scrie textul final, pe care să-l trimitem Parlamentului undeva în luna octombrie”, a spus ministrul, citat de News.ro.

Ea a precizat că variantele au fost deja finalizate şi urmează o discuţie în coaliţie. Olguţa Vasilescu a adăugat că după dezbaterile din Parlament legea ar putea fi adoptată până la finalul anului, dacă nu este blocată de preşedintele Iohannis.

„Nu ştim exact dacă se va întâmpla ca la Legea salarizării, înseamnă că vom avea legea gata undeva în luna decembrie”, a spus ea, sperând că şeful statului nu se va opune proiectului.

Întrebată dacă legea ar putea să se aplice din 2018, Vasilescu a spus că recalcularea va dura probabil până la mijlocul anului 2018, iar intrarea în vigoare va avea loc după acel moment.

Ministerul Muncii va începe pregătirile pentru o largă consultare publică pe tema unui nou proiect de lege privind pensiile, a anunţat, în luna iulie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Am vorbit în perioada în care se discuta despre legea salarizării că, după ce vom finaliza această lege, vom începe discuţiile, dezbaterile, despre o nouă lege a pensiilor. (…) Ministrul Muncii acum se pregăteşte şi o să stabilească când, cum, cu cine se întâlneşte şi cum elaborează acest proiect de lege”, a spus Dragnea.

El a dat asigurări că noul proiect va beneficia de o „largă dezbatere publică”, însă nu a spus dacă în acest moment există un draft şi dacă s-au conturat deja idei sau principii despre cum va arăta noua Lege a pensiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare pentru că a făcut lobby în......
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...