Preşedintele Franţei – dejun de lucru la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns joi după amiază la Vila Lac 1 unde are programat un dejun de lucru cu prim-ministrul român Mihai Tudose, în contextul vizitei oficiale de o zi pe care o efectuează la Bucureşti.
Economica.net - J, 24 aug. 2017, 13:41
Preşedintele Franţei - dejun de lucru la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose

Preşedintele Franţei a fost întâmpinat de şeful Executivului român pe platoul din faţa Vilei Lac 1. Înainte de intrarea la reuniune cei doi înalţi oficiali şi-au strâns mâna pentru o fotografie oficială.

La cererea părţii franceze, înaintea dejunului de lucru va avea loc un tete-a-tete al celor doi oficiali, au precizat surse guvernamentale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul dejunului de lucru vor fi abordate aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare şi cultural.

Totodată, premierul Mihai Tudose va prezenta progresele economice ale ţării noastre, măsurile luate de Executiv în acest domeniu şi oportunităţile de investiţii.

Un alt subiect de interes este cel privind aderarea României la Schengen.

De asemenea, între temele dejunului de lucru se va afla şi pregătirea Sezonului cultural România – Franţa, care se va desfăşura în perioada 1 decembrie 2018 – 31 iunie 2019 şi care va marca Centenarul României Moderne.

La dejunul de lucru, programat iniţial să înceapă la ora 15,00, din partea română sunt prezenţi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, secretarul de stat în MAE George Ciamba, ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Cîmpeanu, şi consilierii de stat Florin Vodiţă, Gabriel Andronache şi Felix Rache.

Din delegaţia franceză condusă de preşedintele Macron fac parte ministrul Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, şeful Statului Major particular al Preşedintelui, amiral Bernard Rogel, consilierii Philippe Etienne, Clement Beaune, Barbara Frugier, Nicolas Jegou.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank susține producția locală prin cofinanțarea unei noi fabrici de ulei de 45 de milioane de euro în județul Cluj
CEC Bank susține producția locală prin cofinanțarea unei noi fabrici de ulei de 45 de milioane de euro în județul Cluj
CEC Bank cofinanțează construcția unei noi fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj, un proiect de investiții strategic pentru sectorul agroalimentar local, realizat de......
Nouă structură de conducere la City Grill. Carmen Polcovnicu este noul CEO
Nouă structură de conducere la City Grill. Carmen Polcovnicu este noul CEO
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, anunță o nouă structură de conducere, începând ...
TOP 25 de ţări care au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele opt luni din 2026 – Ce s-a întâmplat cu sosirile din turism
TOP 25 de ţări care au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele opt luni din 2026 – Ce s-a întâmplat ...
Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere ...
China „atacă” Germania şi Franţa după apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecţie împotriva gigantului asiatic
China „atacă” Germania şi Franţa după apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecţie ...
China a criticat Germania şi Franţa pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecţie împotriva practicilor comerciale ...