Tudose: L-am asigurat pe preşedintele Macron că România e pregătită să contribuie la un proiect politic comun de păstrare a unităţii UE

Premierul Mihai Tudose l-a asigurat pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, că România este pregătită, mai ales în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE în 2019, să contribuie substanţial la un proiect politic comun de păstrare a unităţii Uniunii Europene şi care asigure respectarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor din statele membre.
Economica.net - J, 24 aug. 2017, 17:05
Tudose: L-am asigurat pe preşedintele Macron că România e pregătită să contribuie la un proiect politic comun de păstrare a unităţii UE

‘România este o ţară care începe să conteze din ce în ce mai mult pe plan european, datorită rezultatelor bune confirmate de toate instituţiile abilitate. Am devenit un partener serios de discuţii, iar faptul că preşedintele Franţei a ales ţara noastră pentru a face primă vizită într-un stat din Europa de Est nu este întâmplător. Am spus mereu că nu există cetăţeni europeni de mâna întâi şi de mâna a doua şi m-am bucurat să văd că preşedintele Macron este puternic ancorat în această idee a respingerii divizării dintre Est şi Vest şi a promovării unor politici europene inclusive la nivelul tuturor statelor membre’, a scris Mihai Tudose, joi, pe pagina sa de Facebook, după întrevederea avută cu preşedintele francez.

Premierul adaugă că Emmanuel Macron este ‘un om cu o viziune modernă, de care Europa avea nevoie în acest moment’.

‘L-am asigurat pe Emmanuel Macron că România este pregătită, mai ales în contextul preluării preşedinţiei UE în 2019, să contribuie substanţial la acest proiect politic comun, care să păstreze unitatea şi să asigure respectarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor noştri’, a conchis prim-ministrul Mihai Tudose.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi, că preşedintele Franţei şi-a luat angajamentul de a susţine interesele României în cadrul Uniunii Europene şi de a face ‘tot ceea ce este posibil’ ca ţara noastră să facă parte din Spaţiul Schengen.

Întrebat la Antena 3 care sunt lucrurile pe care partea română le-a obţinut în urma vizitei lui Emmanuel Macron în România, Mihai Tudose a răspuns: ‘În primul rând, un angajament ferm (…) despre ceea ce înseamnă România pentru Franţa şi un angajament ferm al domnului preşedinte de a susţine interesele României în cadrul Uniunii Europene, şi politice, şi economice, şi culturale, şi sportive şi acolo unde va fi nevoie. Am vorbit despre Schengen, de exemplu. Domnul preşedinte şi-a asumat rolul de a face tot ceea ce este posibil ca România să fie în Schengen’. 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avut joi, la Vila Lac 1, un dejun de lucru cu prim-ministrul român Mihai Tudose, în contextul vizitei oficiale de o zi pe care o efectuează la Bucureşti. La cererea părţii franceze, înaintea dejunului de lucru a avut loc un tete-a-tete al celor doi oficiali, după cum au precizat surse guvernamentale.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenţiei Reuters, transmite Agerpres....
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...