Numărul total al investitorilor pe piaţa de capital era de 62.139, la finalul trimestrului II

Numărul total al investitorilor pe piaţa de capital raportaţi de membrii Fondului de compensare al investitorilor era de 62.149, la finalul trimestrului II, reiese dintr-un într-un raport al Fondului.
Economica.net - D, 27 aug. 2017, 10:07
Numărul total al investitorilor pe piaţa de capital era de 62.139, la finalul trimestrului II

‘În perioada martie – iunie 2017 numărul membrilor Fondului nu s-a modificat faţă de sfârşitul trimestrului trecut. De menţionat că societăţile SSIF Super Gold

Invest şi SAI Atlass Asset Management sunt în proces de retragere. Numărul total al investitorilor raportaţi de membrii Fondului la sfârşitul trimestrului II al anului 2017 era de 62.149, în scădere faţă de sfârşitul trimestrului anterior (minus 3,48%). În cazul investitorilor compensabili integral, numărul acestora a înregistrat o scădere de peste 5%’, se arată în document.

Potrivit acestuia, numărul investitorilor compensabili în limita plafonului a înregistrat o creştere 3,7%, iar cel al investitorilor necompensabili a crescut uşor (0,4%) comparativ cu trimestrul anterior.

Numărul investitorilor îndreptăţiţi la compensare, cu portofolii mai mari decât limita de compensare a fost de 11.173, cu 3,69% mai mult decât în trimestrul anterior.

‘Categoria investitorilor eligibili pentru compensare, cu portofolii mai mici decât plafonul de 20.000 euro, este cea mai numeroasă categorie de investitori, înregistrând la sfârşitul trimestrului II al anului 2017 o scădere de 5,06% şi atingând astfel un număr de 49.670 investitori’, menţionează sursa citată.

Portofoliul mediu al unui investitor pe piaţa de capital românească este de 2.700 euro, potrivit Fondului de Compensare a Investitorilor, se arată într-un comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) remis, joi, AGERPRES.

‘Peste 62.000 de investitori individuali au conturi de tranzacţionare şi sunt investitori la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit Fondului de Compensare a Investitorilor. Portofoliul mediu al unui investitor este de 2.700 de euro’, se arată în document.

Conform sursei citate, investitorii români persoane fizice care tranzacţionează pe piaţa de capital din România consideră că principalele aspecte care au fost îmbunătăţite semnificativ în ultimii ani la Bursă vizează apropierea faţă de investitori, creşterea transparenţei şi un grad mai ridicat de tehnologizare.

‘Am decis să investesc pentru că am vrut mai multă libertate financiară. Am devenit investitor în acţiuni în aprilie, în acest an, după ce anterior am investit în obligaţiuni. Pentru că randamentul în obligaţiuni nu a fost cel satisfăcător, am diversificat şi am decis să investesc în acţiuni. Le recomand tuturor să urmărească site-ul BVB şi să participe la acţiunile de educaţie financiară’, declara Florentina Ilioiu, 29 de ani, de profesie inginer, în cadrul proiectului ‘7/24 Capital’, iniţiat de BVB cu ocazia Zilei Naţionale a Investiţiilor.

De asemenea, Vlad Istrate, 24 de ani, a terminat în acest an facultatea, de un an este investitor la BVB, şi în urmă cu doar câteva luni a câştigat primul loc în cadrul concursului de tranzacţionare virtuală, Invest Quest, realizat de BVB împreună cu Rotary Club, în urma căruia a obţinut un premiu de 5.000 de lei.

‘Am intrat în posesia banilor de la Invest Quest şi sunt deja investiţi pe piaţa de capital din România. Oamenii ar trebui să ştie că bursa e un loc în care ar trebui să se regăsească o parte din economiile lor, mai ales că bursa românească oferă printre cele mai mari dividende din lume’, a spus Istrate.

Adrian Oanea, 29 de ani, este investitor la BVB de 10 ani, a fost întrebat de reprezentanţii BVB ce s-a schimbat fundamental la bursă în ultimii ani.

‘E vorba de o apropiere mai mare faţă de investitori, de transparentizare şi de tehnologizare. Se simte că bursa încearcă noi metode să atragă emitenţi noi şi să eficientizeze transferul de informaţii de la emitent la investitor’, a afirmat Oanea

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...