Firea anunţă că proiectul de suplimentare a numărului de vouchere pentru biciclete va fi reintrodus în următoarea şedinţă a CGMB

Primăria Capitalei va reintroduce pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General proiectul de hotărâre privind suplimentarea cu încă 25.000 a numărului de vouchere pentru achiziţionarea de biciclete, primarul Gabriela Firea spunând că acest proiect este susţinut fără rezerve de către consilierii generali PSD-ALDE şi că va trece la vot în următoarea şedinţă, când majoritatea PSD-ALDE va avea prezenţă de 100%, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 30 aug. 2017, 18:53
Firea anunţă că proiectul de suplimentare a numărului de vouchere pentru biciclete va fi reintrodus în următoarea şedinţă a CGMB

„Consilierii generali din majoritatea PSD-ALDE susţin fără rezerve acest proiect ambiţios şi am convingerea că la următoarea şedinţă, când vom avea o prezenţă de 100%, proiectul va trece la vot, chiar dacă partidele din opoziţie îşi vor uni din nou forţele, aşa cum au făcut-o azi. Regret că cei 25.000 de bucureşteni care au solicitat aceste vouchere vor mai avea de aşteptat, dar probabil că doamnele şi domnii consilieri de la USR, PNL şi PMP le vor oferi explicaţii convingătoare pentru faptul că au blocat pe moment acest proiect”, susţine Gabriela Firea, citată de News.ro.

În şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în favoarea proiectului au votat toţi cei 26 de consilieri de la PSD şi ALDE prezenţi în sală, în timp ce consilierii USR, PNL şi PMP au votat împotrivă sau s-au abţinut.

Potrivit primarului Gabriela Firea, de la PSD au lipsit motivat doi consilieri generali, astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi, iar proiectul a fost respins.

Următoarea şedinţă a Consiliului General va fi convocată în prima jumătate a lunii septembrie.

La şedinţa de miercuri a CGMB, la care a fost respins proiectul privind acordarea altor 25.000 de vouchere în valoare de 500 de lei pentru achiziţionarea de biciclete, în cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”, consilierii opoziţiei au arătat că este imoral să fie luaţi bani de la nişte oameni şi daţi altor oameni ca să îşi ia biciclete.

Primăria Capitalei a publicat, miercuri, lista cu cei 5.000 de bucureşteni care au obţinut din partea municipalităţii vouchere de 500 de lei, cu care îşi vor putea achiziţiona o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot. Lista beneficiarilor se găseşte pe site-ul Primăriei Capitalei, la secţiunea „Biciclişti în Bucureşti” şi conţine iniţialele numelor acestora şi numărul de înregistrare.

Potrivit municipalităţii, voucherele vor fi livrate prin curier beneficiarilor, la domiciliul lor, în următoarele două săptămâni, iar în cazul în care livrarea nu se poate face, vor fi returnate Primăriei, urmând a fi ridicate de către beneficiari de la Biroul de relaţii cu Publicul, în baza unei notificări telefonice prealabile.

Proiectul „Biciclişti în Bucureşti” a fost aprobat în şedinţa CGMB din 30 iunie, iar prin acesta au fost acordate 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.

Înscrierile pentru proiect au început în 24 iulie, când au fost depuse aproape 3.000 de solicitări. Înscrierile au fost suspendate, însă, a doua zi pentru că au fost procesate într-un timp foarte scurt zeci de mii de cereri. Primăria Capitalei a anunţat atunci că suspendarea va fi valabilă până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului „Biciclişti în Bucureşti”, existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere. Primăria mai menţiona că programul va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus pentru asigurați și păgubiți
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus ...
Entitatea se soluționare alternativă a litigiilor din piețele financiare nonbancare (SAL-Fin), a împlinit anul acesta 10 ani, perioadă în care clienții aflați în conflict cu furnizorul de......
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Cunoscut sub numele de Grand Hotel du Boulevard, hotelul a fost inaugurat în anul 1867 şi a fost restaurat recent şi redeschis ...
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru sediul său central din Europa de Vest, situat la intersecția ...
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva ...
Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, ...