ANAT protestează din nou faţă de modul neprofesionist în care funcţionează TAP Portugal în relaţia cu România

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) protestează din nou faţă de modul neprofesionist în care funcţionează TAP Portugal în relaţia cu România şi subliniază că pasagerii cursei Bucureşti-Lisabona, anulate joi, vor primi asistenţă de la Airhelp, liderul mondial în obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii afectaţi.
Economica.net - J, 07 sept. 2017, 07:08
ANAT protestează din nou faţă de modul neprofesionist în care funcţionează TAP Portugal în relaţia cu România

‘ANAT protestează din nou faţă de modul neprofesionist în care funcţionează TAP Portugal în relaţia cu România. A trimis un protest şi data trecută, şi la companie, şi la ambasadă. Airhelp, liderul mondial în obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii afectaţi, deja lucrează pentru cei afectaţi în 27 şi 28 august. Are multe cazuri şi pasagerii vor primi câte 400 de euro fiecare. Îi va prelua şi pe cei de acum’, precizează reprezentanţii ANAT.

Operatorul aerian TAP Portugal a anulat, joi, cursa Bucureşti – Lisabona, aeronava trebuind să decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

‘Astăzi, 7 septembrie 2017, compania aeriană TAP Portugal a anulat cursa TAP 1324/1325 Lisabona – Bucureşti – Lisabona. Cei 254 de pasageri care urmau să decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către Lisabona sunt asistaţi de agentul de handling care deserveşte compania aeriană şi de personal al aeroportului Henri Coandă. În acelaşi timp, personalul aeroportuar depune toate eforturile pentru minimizarea disconfortului creat de anularea acestei curse’, spun reprezentanţii CNAB, într-un comunicat remis AGERPRES.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii că beneficiază de tot sprijinul necesar pentru derularea în deplină siguranţă şi securitate a tuturor operaţiunilor aeriene.

De asemenea, câteva zeci de turişti români sunt blocaţi pe Aeroportul din Lisabona de miercuri seară, deoarece zborul spre Bucureşti programat în jurul orei 24:00 a fost anulat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenţie situaţia cetăţenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflaţi pe aeroportul din Lisabona.

O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopţii, la aeroport pentru discuţii cu reprezentanţii companiei aeriene şi cu cetăţenii români, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Potrivit acestuia, din informaţiile obţinute până la acest moment reiese că o parte dintre cetăţenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

Reprezentanţii companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineţii pentru cetăţenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative, afirmă MAE.

În urmă cu o săptămână, au mai fost anulate două curse TAP Portugal Lisabona – Bucureşti şi retururile lor, fără a fi explicate motivele. Premierul Mihai Tudose a cerut atunci revocarea consulului României la Lisabona pentru modul deficitar în care a gestionat situaţia turiştilor români blocaţi în aeroportul din capitala Portugaliei.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Economia americană a majorat neaşteptat numărul locurilor de muncă create în mai, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la 4,3%, indicând rezilienţa pieţei muncii şi sporind......
Coral Companies obține distincția „Best of the Best Facility Management Company of the Year” la ediția din 2026 a HOF Awards
Coral Companies obține distincția „Best of the Best Facility Management Company of the Year” la ediția din 2026 a ...
Într-un context economic regional în care dezvoltatorii și marile fonduri de investiții caută tot mai multă stabilitate ...
Românii mănâncă ce văd pe rețelele de socializare. Ce au pus în coș în această primăvară. Studiu
Românii mănâncă ce văd pe rețelele de socializare. Ce au pus în coș în această primăvară. Studiu
Rețelele de socializare au început să dicteze obiceiurile alimentare ale românilor, transformând trendurile din online ...
Sameday se retrage din Ungaria. Care sunt consecințele și reacția companiei
Sameday se retrage din Ungaria. Care sunt consecințele și reacția companiei
Sameday, deținută de eMAG, va părăsi treptat Ungaria, după ce planurile inițiale de a vinde filiala lor maghiară către ...