FMI: Recomandăm Guvenului să ţintească un deficit bugetar de 1,5%, pe termen mediu

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă Guvernului să ţintească spre un deficit bugetar de 1,5% pe termen mediu, pentru a menţine datoria publică la un nivel scăzut, le-a spus, joi, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România, investitorilor prezenţi la un eveniment organizat de Fondul Proprietatea.
Economica.net - J, 07 sept. 2017, 09:30
FMI: Recomandăm Guvenului să ţintească un deficit bugetar de 1,5%, pe termen mediu

‘De la criza economică România a recuperat şi, de fapt, creşte chiar mult, dar această creştere vine din consum, care a fost alimentat de politicile fiscale din ultimii ani, de creşterea salariilor şi pensiilor. (…) Sunt unele riscuri, unul dintre ele fiind creşterea rapidă a deficitului fiscal. Nu este vorba doar de extinderea acestuia, dar şi de structura bugetului. Deci, ai cheltuieli curente în detrimentul cheltuielilor de capital ale Guvernului. Datoria publică este în creştere anul acesta şi în cei care urmează, iar recomandarea noastră pentru Guvern este să ţină deficitul, nu numai să targeteze 2%, ci să ţintească spre 1,5%, pe termen mediu. Asta va ajuta ca datoria publică să aibă un nivel scăzut’, a spus Hajdenberg.

El a precizat că eforturile care s-au făcut în lupta împotriva corupţiei trebuie să continue.

‘România a crescut bine, dar cheia este ca aceasta să fie sustenabilă. În proiecţiile noastre vedem creşterea de 3,5%, pe termen mediu. Cheia pentru a creşte mai repede şi a converge cu standardele de viaţă din UE sunt reformele structurale şi investiţiile’, a mai mai arătat reprezentantul FMI, în cadrul ‘Analyst & Investor Days’.

Reprezentantul FMI pentru România a vorbit şi despre calitatea infrastructurii, ‘care este foarte săracă’.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Federaţiile sindicale din educaţie au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, şi......
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
Statele Unite au anunţat marţi că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa dintre ...
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Decizia lui Cosmin Ghiţă de a renunţa la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica intervine în contextul unei ...
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei ...