Staţiile de metrou Pantelimon şi Basarab 1 se închid de sâmbătă, timp de patru zile

Staţiile de metrou Pantelimon şi Basarab 1 vor fi închise de sâmbătă, timp de patru zile, pentru lucrări de modernizare a instalaţiilor de acces. RATB a anunţat că pentru preluarea bucureştenilor din zona staţiei de metrou Pantelimon va înfiinţa linia navetă 646, care va circula între terminalele "Republica” şi "Şoseaua Dudeşti-Pantelimon”.
Economica.net - vin, 15 sept. 2017, 07:49
Staţiile de metrou Pantelimon şi Basarab 1 se închid de sâmbătă, timp de patru zile

De sâmbătă, au loc ultimele lucrări de modernizare a instalaţiilor de control-acces la metrou, iar acestea vor fi făcute în staţiile Pantelimon şi Basarab 1, care vor fi închise până marţi, 19 septembrie.

„Pentru staţia de metrou Pantelimon, ca şi în cazul celorlalte staţii cu un singur acces, Metrorex a informat autoritatile locale şi RATB cu privire la desfăşurarea proiectului de modernizare şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă”, a precizat Metrorex.

RATB a anunţat, vineri dimineaţă, că pentru preluarea fluxurilor de călători din zona staţiei de metrou va înfiinţa linia navetă 646, care va funcţiona între terminalele „Republica” şi „Şoseaua Dudeşti-Pantelimon”.

Autobuzele vor circula pe traseul: Şoseaua Dudeşti-Pantelimon, Şoseaua Gării Căţelu, Şoseaua Pantelimon, cu întoarcere în rondul Granitul, apoi pe Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Gării Căţelu, Şoseaua Dudeşti- Pantelimon. Mijloacele de transport vor opri în staţiile corespunzătoare liniilor 246 şi 400, precum şi în staţia nou înfiinţată „Metrou Pantelimon”, amplasată pe Şoseaua Gării Căţelu, înainte de intersecţia cu Şoseaua Dudeşti- Pantelimon, potrivit RATB

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de staţii de metrou – care se încheie în 19 septembrie – includ înlocuirea turnicheţilor cu porţi batante care facilitează accesul călătorilor la metrou şi evacuarea rapidă în cazul unor situaţii de urgenţă.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porţi batante în toate staţiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless. De asemenea, Metrorex va achiziţiona 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest şi să funcţioneze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control – acces este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...