Dobre propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice care să îi sancţioneze pe cei care intră în mare ignorând avertismentele salvamarilor

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice, care să fie desprinsă din rândul Poliţiei Locale pentru fiecare staţiune, iar structura nou apărută i-ar putea sancţiona pe turiştii care nu respectă recomandările salvamarilor de a intra în apă sau pe cele ale salvamontiştilor atunci când pot apărea probleme în zonele montane, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 15:32
Dobre propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice care să îi sancţioneze pe cei care intră în mare ignorând avertismentele salvamarilor

El a declarat luni, la Constanţa, că trebuie avută o discuţie cu asociaţiile municipiilor, oraşelor şi comunele, dacă pot înfiinţa Poliţia Turistică.

„Cred că trebuie să vorbim cu asociaţiile respective, adică Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România, dacă introducem Poliţia Turistică, în funcţie de bugetele pe care le au, dacă pot organiza genul acesta de Poliţie la nivelul aparatului local, adică din poliţia locală să se facă şi această chestiune poliţia turistică”, a spus ministrul Turismului, citat de News.ro.

Întrebat dacă Poliţia Turistică ar putea să le interzică turiştilor, de exemplu, să intre în apă atunci când salvamarii arborează steagul roşu, care interzice scăldatul, Mircea Titus Dobre a afirmat că ar trebui luată în calcul şi o amendă în cazul în care nu sunt respectate recomandările salvamarilor.

„În proiectul de lege există drepturi şi obligaţii la turişti. Statul vine şi instituie o cheltuială publică pentru ceea ce înseamnă activitatea de salvamar. Când este afişat steagul roşu, atunci toţi cetăţenii sunt informaţi că există un pericol pentru sănătatea şi pentru integritatea lor. În momentul în care salvamarul intervine, cred că se instituie o cheltuială suplimentară, dar lăsând la o parte cheltuială suplimentară, deja intervine partea de risc şi salvamarul poate să păţească ceva, Doamne-fereşte, şi atunci cred că trebuie să existe şi noţiunea de amendă, nu ? Avem şi drepturi, dar avem şi obligaţii în acelaşi timp”, a spus ministrul Turismului.

El a menţionat că acest lucru s-ar putea întâmpla şi în zonele montane, nu doar pe litoral, de sancţionare a turiştilor care merg în zone periculoase deşi au fost informaţi asupra pericolului la care se expun.

„Cu cei din Salvamont am tot discutat, pentru că peste tot pe unde am participat la aceste dezbateri publice, i-am avut prezenţi şi pe cei din Salvamont. Şi dânşii se gândeau la o variantă de genul acesta, mai ales în zonele unde există, cel puţin iarna, pericol de avalanşe sau mai sunt momente când apare tot felul de evenimente naturale care pot duce la alunecări de teren şi exemplele pot continua. Şi acolo să existe anumite momente în care să previi, să informezi cetăţenii să nu se ducă în zonele respective, dar dacă nu ţin cont şi intră într-o zonă de risc, atunci într-adevăr să discutăm despre o sancţiune. Nu ştiu, rămâne de văzut şi de stabilit”, a mai spus ministrul Turismului.

Mircea Titus Dobre a fost prezent luni, la Constanţa, la dezbaterea proiectului de lege a Turismului, la eveniment luând parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi agenţi economici din Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...