Hotelierii de pe litoral propun înfiinţarea unei agenţii guvernamentale pentru a aduce forţă de muncă din străinătate, în special din Asia

Hotelierii de pe litoral propun înfiinţarea unei agenţii guvernamentale pentru a aduce forţă de muncă din străinătate, în special din Asia, în condiţiile în care se confruntă cu o criză de personal, deoarece mulţi români au plecat să lucreze peste graniţă. Hotelierii sunt dispuşi să le plătească străinilor care vin să se angajeze la ei cursuri intensive de limba română, anunță News.ro.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 17:32
Hotelierii de pe litoral propun înfiinţarea unei agenţii guvernamentale pentru a aduce forţă de muncă din străinătate, în special din Asia

Prim-vicepreşedintele FPTR şi preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat, luni, după dezbaterea publică a proiectului legii turismului, că în privinţa personalului calificat din turism anul viitor problemele ar putea fi mai mari decât în acest an şi că a propus înfiinţarea unei agenţii guvernamentele prin intermediul căreia să fie adusă forţă de muncă din străinătate, scrie News.ro.

„În privinţa personalului calificat, probabil că la anul vom avea probleme şi mai mari decât am avut anul acesta. Am propus domnului ministru înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să se ocupe de aducere a forţei de muncă din afară, aşa cum noi am exportat, exportăm sau avem patru milioane de români afară, probabil sunt zone în lume, şi mă refer la Asia, unde mulţi îşi doresc să vină să lucreze în România, unde salariile pe care le oferim noi sunt mai mari decât au ei acolo”, a afirmat Nicolae Bucovală.

El a spus că cei care vor veni să lucreze în ţara noastră vor urma cursuri intensive de limba română, plătite de către agenţii economici.

„Fiecare agent economic poate şi cred că îşi permite să facă un curs intensiv de limba română. Depinde ce lucrează, dacă lucrează în bucătărie, nu îi trebuie prea mult limba română, dacă lucrează ca ospătar sau debarasator vor fi noţiuni de bază pe care eu cred că în două, trei luni de zile le învaţă, iar aceasta intră pe cheltuiala agentului economic”, a explicat prim-vicepreşedintele FPTR.

El a mai spus că forţa de muncă ar putea veni din toată Asia, dar mai puţin din Europa. „Ar putea să vină din toată Asia, mai puţin din Europa, unde, sincer, la ora asta nu putem face faţă salariilor din Uniunea Europeană”, a recunoscut Nicolae Bucovală.

O altă soluţie pentru criza personalului calificat ar putea fi reducerea fiscalităţii pe costul muncii.

„Cea mai simplă modalitate mi se pare reducerea fiscalităţii pe costul muncii. Dacă statul ne va permite ca la un salariu de o mie de euro net, în mână, să plătim 200 de euro impozite la stat, cred că asta este cea mai bună metodă şi agentul economic poate să îşi racoleze românii şi să-i aducă înapoi în ţară. Sigur că asta ar fi cea mai bună soluţie pentru noi”, a mai spus Nicolae Bucovală.

La rândul său, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a afirmat că Guvernul va realiza centre de pregătire profesională, dar mulţi au spus că nu mai are cine să se pregătească aici deoarece foarte mulţi români sunt plecaţi în străinătate. „Noi am spus în programul de guvernare că trebuie să realizăm şi vrem să realizăm aceste centre de pregătire profesională. Mulţi au spus că este de lăudat această acţiune, dar au spus pe cine calificăm, pentru că nu mai avem resursă umană în România pentru că foarte mulţi cetăţeni români sunt plecaţi şi muncesc în afara României”, a explicat ministrul Mircea Titus Dobre.

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ruse
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ...
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a fost atacat şi avariat vineri de două drone, a......
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de bază, potrivit noului proiect al Legii salarizării
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de ...
Personalul din cadrul ANRE, ASF şi ANCOM va beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului ...
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Apple depășește Nvidia și devine cea mai scumpă companie din lume
Grupul informatic american Apple a depăşit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie ...
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Un atac iranian asupra infrastructurii energetice din Kuweit, ca represalii după bombardamentele americane, a provocat pagube ...