Poroşenko a promulgat legea educaţiei care interzice predarea în limba minorităţilor naţionale. 400.000 de români trăiesc în Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat luni o lege care întăreşte învăţământul în limba ucraineană în şcoli, reformă criticată de autorităţile din România şi din alte ţări din regiune care au comunităţi etnice în această republică ex-sovietică, relatează France Presse. Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arată că, în prezent, în această ţară locuiesc peste 400.000 de etnici români.
Economica.net - mar, 26 sept. 2017, 05:16
Poroşenko a promulgat legea educaţiei care interzice predarea în limba minorităţilor naţionale. 400.000 de români trăiesc în Ucraina

Această reformă a învăţământului restrânge progresiv spaţiul acordat disciplinelor studiate în colegii şi în licee în limbile minorităţilor naţionale puternic implantate în Ucraina – precum comunităţile română, ungară, poloneză – în profitul cursurilor în limba ucraineană.

Elevii proveniţi din aceste minorităţi vor putea totuşi să înveţe în continuare în limbile lor materne, dar în discipline separate.

Această lege, care urmează să intre în vigoare în 2020, nemulţumeşte de mai multe săptămâni autorităţile ţărilor din regiune.

AFP notează că preşedintele României, Klaus Iohannis, considerase joi că această lege ‘va limita drastic accesul minorităţilor la educaţie în limba lor maternă’ şi şi-a anulat în semn de protest vizita prevăzută în Ucraina.

Această lege a crispat de asemenea importantele comunităţi ungare şi poloneze din Ucraina.

Kievul acordă o mare importanţă nivelului de cunoaştere a limbii ucrainene de către o parte din populaţie.

Într-un comunicat, preşedinţia subliniază că şeful statului Petro Poroşenko ‘insistă asupra faptului că această lege ridică limba ucraineană la limbă oficială pe parcursul educativ’. Noua lege sporeşte rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învăţământ, menţionează şeful statului ucrainean în comunicatul citat de BucPress.

‘Această lege asigură egalitatea şanselor pentru toţi’, precizează comunicatul. ‘Ea garantează fiecărui absolvent cu diplomă bune capacităţi lingvistice esenţiale pentru o carieră reuşită în Ucraina’, se subliniază în text.

Locul limbii ucrainene este, de asemenea, o problemă în regiunile estice ale acestei ţări, controlate în prezent de rebelii separatişti proruşi şi care se confruntă din 2014 cu un conflict sângeros, potrivit AFP.

Potrivit serviciului de presă al şefului statului ucrainean, citat de BucPress, Petro Poroşenko a comunicat că reforma învăţământului ‘este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăţi calitatea educaţiei’, asigurând paşii necesari pentru includerea Ucrainei în spaţiul educaţional european.

‘Ucraina a demonstrat şi va demonstra în continuare o astfel de atitudine faţă de minorităţile naţionale care corespunde cu obligaţiile noastre internaţionale, în concordanţă cu standardele europene, fiind un model pentru ţările vecine’, mai spune Poroşenko în comunicat.

În acest sens, el cere ministerelor de Externe şi Educaţiei de la Kiev să desfăşoare consultaţiile necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.

‘Poroşenko a promulgat scandaloasa lege privind educaţia în Ucraina’, titrează agenţia de presă ucraineană Unian.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...