Plata defalcată a TVA: multă incertitudine, costuri suplimentare şi bani blocaţi pentru magazinele online. Unele companii s-ar putea închide

Introducerea sistemului obligatoriu de plată defalcată a TVA a generat multă incertitudine în rândul magazinelor online, iar complicaţiile presupuse de plăţile în conturi separate, unde banii rămân blocaţi, s-ar putea traduce în costuri greu de suportat pentru unele companii.
Economica.net - J, 05 oct. 2017, 21:00
Plata defalcată a TVA: multă incertitudine, costuri suplimentare şi bani blocaţi pentru magazinele online. Unele companii s-ar putea închide

Nu ajută nici faptul că autorii legii nu par să fi luat în calcul mai multe scenarii uzuale într-o economie modernă, de la plăţile cu cardul pe internet, plata cu cardul business to business, până la aparent banalul retur de produse. Dacă cineva cumpără de pe internet şi cere banii înapoi după câteva zile, comerciantul rămâne cu o parte din bani blocaţi în contul de TVA.

„Dupa cum au punctat și câțiva reprezentanți ai mediului de afaceri, partea de split TVA pentru companii, în general, generează o povară financiară suplimentară, bani blocați, birocrație, dar și multă incertitudine. Pentru o bună parte din companii această măsură ar putea să le pună în situația de a nu-și mai putea finanța business-ul. Şi atunci, am putea vedea un procent bun de companii nevoite să se închidă”, a afirmat pentru ECONOMICA.NET Florinel Chiş, preşedintele Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), la conferinţa Internet & Mobile World 2017.

„E necesar să avem niște norme de aplicare clare. Sunt numeroase aspecte și situații specifice, cum ar fi plățile cash, la livrare, sau retururile care nu au fost luate în calcul, peste care planează incertitudinea în privința modului în care se va face plata TVA. Toate aceste situații ar fi putut fi evitate printr-o consultare cu mediul de afaceri”, a adăugat Chiş.

„De exemplu, avem situaţia plăţilor cu cardul, avem plăţi cu cardul business to business. Sunt multe situaţii care nu cred că au fost luate în calcul şi care necesită clarificări, astfel încât mediul de afaceri să ştie, să aibă certitudine (…) În cazul retururilor, comerciantul ajunge să aibă o bună parte din bani blocaţi. Cash flow-ul e impactat, toate lucrurile acestea se reflectă într-un cost pe care compania îl poate susţine sau nu”, a explicat preşedintele ARMO.

Comerţul online este printre cele mai dinamice sectoare de business din România. Potrivit datelor ARMO, comerţul online din România a avut anul trecut cea mai mare creştere din Europa, de 38%, iar potenţialul este în continuare uriaş având în vedere că România se numără, în acelaşi timp, printre ţările cu cea mai mică pondere a persoanelor care fac cumpărături pe internet.

În 2017, comerţul online din România va depăşi 2,5 miliarde de euro şi are potenţialul de a-şi dubla valoarea în următorii trei ani.

În orice afacere, costurile suplimentare, indiferent de natura lor, se văd fie în investiţii, fie în preţuri, şi influenţează competitivitatea economică şi dezvoltarea. Taxele mari şi birocraţia, mare consumatoare de timp şi resurse, sunt cele mai mari probleme ale mediului de afaceri din România, devansând corupţia cu o marjă considerabilă, potrivit raportului anual asupra competitivităţii economice publicat de Forumul Economic Mondial. Instabilitatea policitilor publice este şi ea pe lista neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Președintele Nicușor Dan va susține, la ora 17, o conferință de presă. Oficial nu se precizează dacă va fi făcut un anunț privind desemnrea unui candidat pentru poziția de premier, însă......
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
România a înregistrat 109 proiecte de investiţii străine directe (ISD) anunţate în 2025, în creştere cu 16% faţă ...
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) şi Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înţelegere ...
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media – propunerile Comisiei Europene pentru „buletinul de internet”
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media ...
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani ...