Ministrul Transporturilor: În acest an nu vom mai fi luaţi pe nepregătite de iarnă

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat asigurări, vineri, că drumarii sunt pregătiţi să intervină pentru deszăpezirea şoselelor din ţară şi a spus că anul acesta ”nu vom mai fi luaţi pe nepregătite de iarnă”, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 06 oct. 2017, 13:56
Ministrul Transporturilor: În acest an nu vom mai fi luaţi pe nepregătite de iarnă

Într-o declaraţie de presă la Timişoara, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat că a avut o primă întânire cu directorii direcţiilor regionale de drumuri în care s-a discutat despre deszăpezire.

„Am avut înainte de a intra în plenul dezbaterii o primă întâlnire cu directorii regionali pentru a le transmite nişte mesaje foarte clare şi primul este legat, aşa cum vă aşteptaţi, de iarnă. Vreau să vă spun că în acest an, din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire, avem acoperite toate zonele din toată ţara. Din cele 58 de zone, avem 57 acoperite cu contracte, vorbesc de contracte multianuale, pe patru ani. S-a încheiat şi contractul cu sarea. Mai avem două loturi pe Bucureşti care urmează şi acelea să fie soluţionate contestaţiile, dar şi în cazul în care nu se vor soluţiona în timp util, avem utilajele necesare să facem faţă. Deci în acest an nu vom fi luaţi pe nepregătite de iarnă”, a spus ministrul, citat de News.ro.

Răzvan Cuc a mai spus că fiecare direcţie regională de drumuri şi-a putut face achiziţia pentru pregătirea de iarnă, astfel că nu sunt motive să intervină probleme.

„Le-am spus drumarilor şi le-am amintit că încă de la începutul anului am făcut în aşa fel încât fiecare DRDP să devină unitate operaţională asfel încât să îşi poată lansa singuri procedurile de achiziţii şi să nu mai aşteptăm după lungile avize ale CNAIR. Nu vor avea nicio scuză, niciunul, dacă avem elemente şi apar probleme în procesul de deszăpezire. De asemenea, le-am spus că vom avea ca şi procedură, în momentul în care se va anunţa un cod portocaliu sau suntem informaţi că vor fi condiţii meteo nefavorabile, pe o anumită regiune, voi trimite un secretar de stat în acea regiune care se va implica şi va coordona personal activităţile pentru a se finaliza aşa cum ne dorim cu toţii”, a mai spus ministrul.

Cuc a mai precizat că premierul Mihai Tudose a solicitat ca deszăpezirea să se facă într-un termen de 12 ore.

„După cum ştiţi, şi premierul Mihai Tudose a spus că îşi doreşte ca deszăpezirea să se facă în 12 ore şi noi încercăm să menţinem acest termen. Bineînţeles, suntem strâns legaţi şi de condiţiile meteo, dar totodată şi de înţelegerea participanţilor la trafic ca în momentul în care sunt condiţii meteo nefavorabile se intervine pentru decongestionarea zăpezii de pe carosabil, în momentul în care nu avem autovehicule blocate pe DN-uri sau pe autostrăzi. Altfel, prioritatea numărul unu se transferă în salvarea vieţilor omeneşti”, a mai precizat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a concluzionat că nu va ezita să îi demită pe directorii de direcţii regionale care nu îşi fac treaba.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...