Ministrul Energiei: Productivitatea muncii în minerit a crescut anul acesta. Este posibil să discutăm de majorări salariale

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, la Lupeni, că productivitatea muncii în minerit a crescut în acest an, comparativ cu anii trecuţi, fapt care ar putea duce la majorări de salarii în domeniu, după ce în 2017 s-a reuşit creşterea unor sporuri. 
Economica.net - vin, 06 oct. 2017, 17:18
Ministrul Energiei: Productivitatea muncii în minerit a crescut anul acesta. Este posibil să discutăm de majorări salariale

El a arătat că, în prezent, în conturile Complexului Energetic Hunedoara (CEH) există suficienţi bani pentru achiziţia unor echipamente necesare în activitatea de securitate minieră.

‘Eu vă spun că, la sfârşitul anului,
compania (Complexul Energetic Hunedoara, n.r.) va avea o productivitate a muncii mai mare ca în anii anteriori şi putem să discutăm atunci şi despre majorări de salarii. În momentul în care am preluat funcţia de ministru, CEH avea foarte mari probleme financiare, nu avea bani în conturi, aveau salarii cu întârziere. La ora actuală, nu doar că avem salariile la zi – şi am făcut şi unele mici majorări prin sporuri, vreau să vă spun că avem suficienţi bani în conturi să facem unele achiziţii importante pentru securitatea în activitatea minieră’, a spus ministrul.

Toma Petcu a arătat că numărul celor care doresc să lucreze în minerit a scăzut, cu toate că a fost încurajată atragerea de forţă de muncă nouă.

Referindu-se la activitatea Minei Lupeni, ministrul Energiei a mai spus că în acest an exploatarea minieră a avut cea mai bună producţie din cadrul CEH şi că, împreună cu sindicatele, s-a propus Comisiei Europene prelungirea perioadei de închidere a minei.

În luna mai a acestui an, secretarul de stat din Ministerul Energiei Doru Vişan a declarat, pentru AGERPRES, că extracţia de cărbune în minele Lupeni şi Lonea va continua până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană pentru astfel de activităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul – convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Parlamentul – convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 - 26 august....
Fenomenul din mallurile românești: Ce afaceri a avut celebrul brand Rituals în primul an întreg de funcționare
Fenomenul din mallurile românești: Ce afaceri a avut celebrul brand Rituals în primul an întreg de funcționare
România a devenit o piață fierbinte pentru magazinele din regiune care activează pe segmentul de retail de frumusețe ...
Canada anunţă măsuri de retorsiune contra Statelor Unite în ‘războiul’ tarifelor
Canada anunţă măsuri de retorsiune contra Statelor Unite în ‘războiul’ tarifelor
Prim-ministrul canadian Mark Carney a anunţat sâmbătă măsuri de retorsiune care vizează, printre altele, oţelul şi ...
Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere
Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere
Şase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice ...