UDMR vrea premier politic şi nu unul tehnocrat

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că Uniunea va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni viziunea UDMR şi va susţine nominalizarea unui premier politic, care are şi va avea o responsabilitate politică, nu un om care vine din lumea finanţelor sau din cea a multinaţionalelor.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 12:53

Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că UDMR aşteaptă foarte repede o nominalizare de premier care să satisfacă această primă cerinţă – „de a fi un om cu responsabilitate politică”.

„UDMR va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni analiza noastră şi vom spune preşedintelui cum vedem ieşirea din această situaţie. Nu e o situaţie extraordinară, suntem în limitele constituţionale, în care un premier anunţă demisia şi depune mandatul şi înseamnă că trebuie nominalizată o persoană care să obţină votul de învestitură. Eu cred că nu este cazul să vorbim despre un premier tehnocrat, trebuie să fie un om cunoscut în lumea partidelor politice, un om care a făcut politică, care are şi va avea o responsabilitate politică, şi nu un om care vine din lumea finanţelor sau din cea a multinaţionalelor, un om care nu are nicio responsanbilitate politică. Până când nu vom cunoaşte persoana premierului desemnat, nu intru în speculaţii. Aştept o nominalizare foarte repede şi care va satisface această primă cerinţă, de a fi un om cu responsabilitate politică”, a spus Keklemen Hunor.

Potrivit acestuia, UDMR crede că, în actuala situaţie, „coaliţia trebuie să funcţioneze, să meargă mai departe, dar va depinde foarte mult de persoana premierului desemnat”.

„În acest moment există coaliţie, există guvern demisionar şi va gestiona treburile ţării până când va fi votat un nou guvern. Eu sper că, în maxim 10-12 zile, acest lucru se va întâmpla”, a spus liderul UDMR.

Întrebat ce va face UDMR în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu va nominaliza un premier politic, Kelemen Hunor a spus că Uniunea se va pronunţa în momentul respectiv.

„Eu în acest moment nu cred că trebuie să ne gândim şi să căutăm un tehnocrat”, a spus preşedintele UDMR.

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, luni, să susţină desemnarea unui premier tehnocrat, după demisia Cabinetului Boc, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a luat act, luni, de demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Anunț de la cea mai mare firmă de taxi din România. Atac pe față la Uber și Bolt
Speed Taxi, una dintre cele mai mari companii de taxi, anunță că începând din ianuarie 2026, aplicația va functiona la nivel național, în toate orașele din România unde existà taxiuri......
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
Studiu: Bunăstarea animalelor se vede în farfuria noastră: ouă mai gustoase și mai sănătoase de la găini crescute liber
În România, milioane de găini ouătoare trăiesc în ferme industriale, în condiții care le limitează comportamentele ...
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD – dispozitivele de detecție a arcului electric care previn incendiile în instalații
AFDD (Arc Fault Detection Device, în traducere „dispozitiv de detectare a defectului de arc electric”) este noua generație ...
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
E oficial. Ministrul Educației Daniel David a demisionat din Guvern
Ministrul Daniel David și-a dat demisia luni din Guvernul României. Informația a fost confirmată pentru TVR Info de insuși ...