Marea Britanie: May l-ar putea demite pe Johnson printr-o remaniere guvernamentală – presă

Premierul britanic Theresa May l-ar putea demite pe ministrul de externe Boris Johnson, văzut ca un rival important, într-o remaniere guvernamentală menită 'a-i reafirma autoritatea' după criticile recente, conform unor informaţii apărute duminică în presă, citate de DPA.
Economica.net - D, 08 oct. 2017, 12:26
Marea Britanie: May l-ar putea demite pe Johnson printr-o remaniere guvernamentală - presă

Theresa May ‘intenţionează să-şi reafirme autoritatea printr-o remaniere guvernamentală în care este pregătită să îl demită pe Boris Johnson’ după reuniunea Consiliului European de la 19-20 octombrie, a relatat The Sunday Times.

Întrebată despre viitorul rol al lui Johnson şi posibila promovare a unor membri tineri ai Partidului Conservator printr-o remaniere, Theresa May a declarat pentru publicaţia citată: ‘Nu a fost niciodată stilul meu să mă ascund în faţa unei provocări’.

‘Sunt premier şi o parte a sarcinii mele este să mă asigur că am întotdeauna cei mai buni oameni în cabinet, să profit cât mai mult de numeroasele persoane talentate disponibile în partid’, a spus May.

‘Am un cabinet minunat. Avem o sarcină de îndeplinit. Asupra acestui lucru mă concentrez’, a adăugat ea.

The Guardian a relatat că membri ai Partidului Conservator şi donatori ai formaţiunii îi cer lui May să numească ‘o nouă generaţie de parlamentari în posturi înalte pentru a aduce un aer proaspăt în Partidul Conservator şi pentru ca ea să-şi salveze mandatul de premier’.

May nu are un viitor pe termen lung ca prim-ministru, dar ‘îşi poate asigura o moştenire de ‘resetare a partidului’ prin avansarea cu o remaniere ministerială îndrăzneaţă, chiar dacă riscantă’, au spus surse citate de The Guardian.

În semn de loialitate, Johnson ar fi cerut partidului să se unească în jurul lui May, după ce un parlamentar conservator a cerut o nouă conducere.

Într-un comentariu pentru The Sunday Telegraph, el şi-a exprimat sprijinul pentru May, pentru ca ea să continue şi să ducă la bun sfârşit Brexit-ul.

Te-ar mai putea interesa și
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane de lei
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, deschide o nouă unitate Drive-Thru în municipiul Craiova, în incinta ElectroPutere Parc, în urma unei......
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască la Feldioara
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască ...
Compania americană Critical Metals, un important producător de minerale critice, a anunțat la finele anului trecut semnarea ...
Rusia a lansat un nou satelit militar
Rusia a lansat un nou satelit militar
Rusia a plasat vineri pe orbită un nou satelit militar, cu ajutorul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b lansată de la cosmodromul ...
Bugetul CFR Călători pentru 2026, aprobat de Guvern
Bugetul CFR Călători pentru 2026, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Societăţii Naţionale de ...