Se acumulează vulnerabilităţi privind creditarea populaţiei. Pragul de alertă a fost depăşit pentru al şaselea trimestru consecutiv

Gradul de îndatorare a populaţiei s-a majorat considerabil, iar creşterea poate avea efecte negative importante atât asupra sistemului financiar, cât şi asupra creşterii economice viitoare, se arată într-un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială (CNSM), publicat pe site-ul propriu.
Economica.net - vin, 13 oct. 2017, 06:38
Se acumulează vulnerabilităţi privind creditarea populaţiei. Pragul de alertă a fost depăşit pentru al şaselea trimestru consecutiv

‘În prezent, gradul de îndatorare s-a majorat considerabil, o treime dintre debitorii care au contractat un credit în ultimul an având, în medie, un grad de îndatorare de peste 55%’, se arată în document.

Potrivit acestuia, cele mai recente analize arată că îndatorarea totală (sectorul companiilor nefinanciare şi sectorul populaţiei) continuă să se menţină sub pragul de alertă.

‘La nivel sectorial se menţin semnalele care indică acumularea de vulnerabilităţi privind creditarea populaţiei, pragul de alertă fiind depăşit pentru al şaselea trimestru consecutiv în cazul creditelor ipotecare. În acest context, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a adoptat Recomandarea nr. R/4/2017 prin care se recomandă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, menţinerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituţii de credit la 0 (zero) la sută, nivel implementat începând cu data de 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea evoluţiilor privind îndatorarea sectorului populaţiei’, menţionează sursa citată.

Potrivit acestuia, în scopul aprofundării analizelor care să sprijine fundamentarea deciziilor CNSM privind atenuarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare ca urmare a creşterii îndatorării populaţiei, CNSM a recomandat înfiinţarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României.

Cât priveşte companiile nefinanciare din România, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială recomandă ca Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Banca Naţională a României să înfiinţeze un grup de lucru care să aprofundeze analizele privind sănătatea financiară a firmelor şi să identifice soluţii pentru ca, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, constrângerile bugetare ale firmelor să devină ferme.

Recomandarea vine în urma identificării unor vulnerabilităţi structurale cu privire la sănătatea companiilor nefinanciare, respectiv persistenţa rezultatelor negative pentru un grup numeros de firme, calitatea precară a capitalurilor proprii şi numărul ridicat de firme cu capitaluri proprii sub limita reglementată sau inactive.

Consiliul general al CNSM este alcătuit din Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României – preşedintele CNSM, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României, coordonator al activităţii de stabilitate financiară, Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ovidiu Răzvan Wlassopol, prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ion Giurescu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, sectorul sistemului de pensii private, Ionuţ Mişa, ministrul Ministerul Finanţelor Publice, Attila György, secretar de stat responsabil cu coordonarea promovării cadrului legal aferent pieţelor financiare, Ministerul Finanţelor Publice, Enache Jiru, secretar de stat responsabil cu coordonarea managementului trezoreriei şi datoriei publice, Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, Petre Tulin, participă la şedinţele Consiliului general, fără drept de vot.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...