Proiect: Subvenţionarea de la bugetul de stat a primei cărţi de identitate

Costurile de producere şi eliberare a actelor de identitate persoanelor cu vârsta de 14 ani ar putea fi subvenţionate de la bugetul de stat, conform unei iniţiative legislative a patru deputaţi PNL, care susţin că mulţi adolescenţi nu solicită aceste acte din cauza sărăciei.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 08:53
Proiect: Subvenţionarea de la bugetul de stat a primei cărţi de identitate

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost iniţiată de deputaţii liberali Sorin-Dan Moldovan, Corneliu Olar, Florin-Claudiu Roman, Vasile Varga.

‘Producerea şi eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani şi solicită eliberarea actului de identitate sunt subvenţionate de la bugetul statului’, prevede proiectul.

Iniţiatorii arată în expunerea de motive că OUG nr.97 din 2005 prevede obligativitatea persoanei care a împlinit 14 ani să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

‘În aceste condiţii, în pofida acestei obligativităţi legale, mulţi adolescenţi nu solicită eliberarea unui act de identitate. Motivele sunt multiple, însă, între acestea se remarcă sărăcia. Potrivit statisticilor oficiale, (…) în România sunt aproximativ 160.000 de cetăţeni care nu deţin niciun fel de document de identitate. Între aceştia, majoritatea sunt minori, adică persoane care nu au solicitat la împlinirea vârstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate’, menţionează iniţiatorii.

Aceştia susţin faptul că ‘există numeroşi copii care sunt în această situaţie, principalul motiv fiind legat de costurile ocazionate de soluţionarea problemei’.

‘Aşadar, considerăm că subvenţionarea în România a primului document de identitate nu este o soluţie legislativă exagerată, ci dimpotrivă ar fi un aspect de normalitate şi care ar veni în sprijinul a numeroşi cetăţeni români’, au apreciat iniţiatorii.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...