Elicopterul care a preluat două gravide, solicitat şi la alte cazuri, a renunţat din cauza zăpezii

Reprezentanţii de pe elicopterul SMURD care a preluat două femei însărcinate din judeţul Buzău pentru a le transporta la spital spun că au fost solicitaţi şi la alte cazuri, însă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile nu au mai intervenit, transmite Mediafax.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 18:09

Potrivit paramedicului SMURD Constantin Olteanu de pe elicopterul MAI, ar mai fi fost şi alte cazuri medicale care ar fi necesitat transportul cu elicopterul până la Buzău, însă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile nu s-au efectuat şi alte intervenţii, cu excepţia celor două gravide.

„Am fost solicitaţi să aducem două paciente din localitatea Luciu. Una era gravidă în 30 de săptămâni şi avea sângerări, iar cealaltă era aproape de termen. Ar mai fi fost vorba şi de alte cazuri de urgenţă, însă vremea s-a înrăutăţit şi abia ne mai putem întoarce în siguranţă la bază”, a precizat medicul echipajului SMURD.

Două femei însărcinate, una cu sângerări, din localitatea buzoiană Luciu au fost transportate, luni după-amiază, cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţaan Buzău.

Astfel, cele două femei gravide au fost aduse, pe rând, la Buzău, elicopterul MAI aterizând pe un teren aparţinând unei unităţi militare. Prima a fost adusă femeia cu sângerări, cu o sarcină de 30 de săptămâni, fiind apoi preluată de o ambulanţă şi transportată la Maternitatea din Buzău.

La circa 30 de minute, elicopterul a aterizat pentru a o aduce pe cea de-a doua femeie, însărcinată în 32 de săptămâni, care ar putea naşte în perioada următoare.

Te-ar mai putea interesa și
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit vineri în şedinţă, a aprobat intrarea partidului la guvernare şi lista de miniştri propuşi, transmite Agerpres. ...
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Compania britanică Alcemi, un important dezvoltator britanic de proiecte de stocare a energiei, intră sa pe piața din ...
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 82 de milioane de lei
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit pe creştere în ultima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, ...
Schimbări în conducerea Alumil România. Compania va avea din octombrie un nou director general
Schimbări în conducerea Alumil România. Compania va avea din octombrie un nou director general
Consiliul de Administrație al Alumil Rom Industry S.A. l-a numit pe Kleanthis Efkarpidis în funcția de director general ...