Economia Spaniei va creşte cu 3% în acest an, în pofida crizei din Catalonia

Ministrul spaniol al Economiei, Luis De Guindos, a declarat, joi, că se aşteaptă la o creştere economică de puţin peste 3% în acest an, în pofida crizei din Catalonia, transmite Reuters.
Economica.net - J, 26 oct. 2017, 08:47
Economia Spaniei va creşte cu 3% în acest an, în pofida crizei din Catalonia

Economia spaniolă, a patra mare economie a zonei euro, a înregistrat un ritm anual de creştere de 3,2% în 2015 şi 2016 iar o creştere de 3% în acest an ar fi superioară celei înregistrată de alte state mari din zona euro.

Catalonia ar urma să treacă de vineri sub conducerea directă a Madridului, după tentativa de separatism pe care instanţele spaniole au declarat-o neconstituţională. Executivul central intenţionează să demită Executivul catalan şi să transfere competenţele către ministerele de la Madrid, să preia controlul asupra poliţiei catalane, să pună sub tutelă Parlamentul regional şi media publice regionale şi să organizeze alegeri în şase luni.

Luis De Guindos a declarat pentru postul de radio Cadena Ser că, dacă planurile Guvernului de la Madrid privind exercitarea conducerii directe în Catalonia se vor derula cu bine, speră ca în săptămânile următoare să fie reluată dezbaterea şi adoptarea bugetului pe 2018.

Ministrul spaniol al Economiei a mai spus că o vânzare parţială a băncii de stat Bankia este posibilă până la finele acestui an, dacă va fi rezolvată criza din Catalonia. Până la finele lui 2019, Guvernul de la Madrid trebuie să privatizeze Bankia, în încercarea de a-şi recupera fondurile furnizate cu ocazia sprijinirii acestei bănci în 2012.

Separat, Institutul naţional de statistică din Spania (INE) a anunţat că, în trimestrul al treilea, rata şomajului a scăzut la 16,38%, de la 17,2% în trimestrul al doilea, aceasta fiind cea mai mică rată a şomajului înregistrată de Spania în ultimii nouă ani. De asemenea, în trimestrul al treilea al acestui an, Spania a depăşit pragul de 19 milioane persoane ocupate, pentru prima dată în ultimii opt ani. Creşterea economică robustă înregistrată după ce Spania a ieşit din recesiune a dus la crearea mai multor locuri de muncă, a explicat INE.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...