Firea: Am început procedura prin care achiziţionăm maşini de topit zăpada

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că a început procedura prin care municipalitatea achiziţionează maşini de topit zăpada şi, respectiv, de degajare a acesteia de pe trotuare.
Economica.net - mar, 31 oct. 2017, 07:09
Firea: Am început procedura prin care achiziţionăm maşini de topit zăpada

‘Am început procedura prin care achiziţionăm, în premieră în Bucureşti, maşini de topit zăpada, pentru a nu mai vedea acele mormane inestetice în centrul Capitalei şi, de asemenea, maşini care să degajeze zăpada de pe trotuare, de asemenea, în premieră. Au fost câteva în Bucureşti, dar foarte puţine şi în special achiziţionate de operatori privaţi. Consider că vom face faţă cu brio şi acestei ierni, chiar dacă se anunţă mai dificilă’, a spus Firea, la Antena 3.

În ceea ce priveşte reacţia la zăpada abundentă, chiciură şi îngheţ, ea a afirmat că municipalitatea e pregătită. ‘Am luat legătura cu toţi operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector, le-am spus care sunt exigenţele noastre’, a declarat Firea.

Ea a susţinut că nu există niciun pericol să nu fie furnizate apă caldă şi căldură în Bucureşti, exprimându-şi speranţa că toate reviziile care au fost făcute în această vară vor elimina avariile ce au loc iarna.

‘Într-adevăr, din cauza temperaturilor scăzute, posibil să mai apară anumite avarii, până la modernizarea integrală a reţelei de termoficare, dar aceste avarii vor fi tratate cu cea mai mare responsabilitate pentru a fi reparate cât mai grabnic’, a spus Firea.

Primarul general a menţionat că municipalitatea şi-a asumat să plătească gazele în avans. ‘Îi asigur încă o dată atât pe bucureşteni, cât şi pe turişti că nu se pune problema să avem o dificultate din acest punct de vedere, având în vedere că ne-am asumat să plătim gazele în avans. Chiar în şedinţa de mâine dimineaţă a CGMB avem un proiect de hotărâre prin care se va efectua plata a 28 de milioane de euro, avansul pentru gazele care sunt necesare în această iarnă, restul sumei urmând a fi plătită, în şedinţa următoare de Consiliu General va exista un proiect de hotărâre. Practic, acoperim acum noiembrie, decembrie şi ianuarie şi februarie în următoarea şedinţă’, a adăugat Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...