SUA şi Coreea de Nord au contacte diplomatice directe – Reuters

Statele Unite continuă discret contactele diplomatice directe cu Coreea de Nord, a declarat marţi agenţiei Reuters un oficial de rang înalt din Departamentul de State de la Washington. Aceste contacte au loc în ciuda afirmaţiei publice a preşedintelui american Donald Trump că este o pierdere de vreme.
Economica.net - mie, 01 nov. 2017, 07:37
SUA şi Coreea de Nord au contacte diplomatice directe - Reuters

Prin aşa-numitul ‘canal de la New York’, negociatorul american pentru Coreea de Nord, Joseph Yun, discută cu diplomaţi nord-coreeni din cadrul reprezentanţei la ONU, a precizat sursa citată. Între timp, Trump şi liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, au schimbat insulte şi ameninţări, alimentând teama de un conflict militar.

Pe 17 octombrie, secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat că eforturile diplomatice vor continua ‘până când cade prima bombă’. Comentariile făcute marţi de sursa agenţiei Reuters reprezintă cel mai clar indiciu că dialogul direct continuă, inclusiv pe alte teme decât eliberarea deţinuţilor americani din Coreea de Nord. Nu există însă semne concrete că relaţiile dintre Washington şi Phenian s-au ameliorat, după testele nord-coreene în domeniul nuclear şi al rachetelor şi după decesul studentului american Otto Warmbier, la câteva zile de la repatrierea sa din Coreea de Nord, în iunie, după un an de închisoare. Încă trei americani sunt închişi în penitenciare nord-coreene: misionarul Kim Dong Chul şi cadrele universitare Tony Kim şi Kim Hak Song.

Anterior, oficiali americani şi nord-coreeni sugeraseră că eforturile lui Yun au fost temperate. ‘Nu au fost limitate deloc, nici ca frecvenţă, nici ca substanţă’, a afirmat diplomatul citat de Reuters. Yun a insistat asupra încetării testelor nucleare şi cu rachete. La începutul mandatului preşedintelui Donald Trump, diplomatul primise instrucţiuni să discute doar despre eliberarea prizonierilor. Acum ‘mandatul este mai extins’, a afirmat oficialul din Departamentul de Stat.

Coreea de Nord a detonat anul acesta al şaselea şi cel mai puternic dispozitiv atomic experimental şi a lansat o serie de rachete, inclusiv din categoria celor balistice intercontinentale, care teoretic ar putea ajunge pe teritoriul continental al SUA. Posibilitatea combinării unui focos nuclear cu o rachetă cu rază lungă de acţiune a alarmat administraţiei Trump, care a lansat în aprilie o politică de presiune maximă asupra Phenianului. Până în prezent, nu s-a observat însă un efect de descurajare, apreciază Reuters. Pe 19 septembrie, la ONU, liderul de la Casa Albă a ameninţat că va ‘distruge complet’ Coreea de Nord în cazul unei ameninţări la adresa Statelor Unite.

Între cele două ţări există şi alte căi de contact în afara canalului de la New York, dar Coreea de Nord nu s-a arătat interesată de un dialog substanţial înainte de a fi capabilă să lovească SUA. Sursa diplomatică a agenţiei Reuters a afirmat că ‘rezultatul preferat nu este un război, ci un gen de aranjament diplomatic’, iar sugestiile că Washingtonul oferă Phenianului doar alternativa între capitularea diplomatică şi acţiunea militară sunt ‘înşelătoare’. Diplomaţia ‘mai are încă mult spaţiu de desfăşurare’, a susţinut oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...