Udrea scoasă pe tuşă. Toţi miniştrii PDL au fost schimbaţi VIDEO

Colegiul Director al PDL a aprobat propunerea lui Emil Boc ca miniştrii vechi să nu fie cooptaţi în noul Guvern. Democrat-liberalii au aprobat astfel o listă de noi nume pentru cabinetul Ungureanu, între care se regăsesc Andreea Paul Vass, Gabriel Berca şi Bogdan Drăgoi.
Economica.net - mar, 07 feb. 2012, 09:09

Potrivit deciziei luate de democrat-liberali, Răzvan Mustea, liderul OTPDL, va fi propus pentru conducerea Ministerului Comunicaţiilor.

Secretarul de stat Cătălin Baba este propus la Ministerul Educaţiei, iar Alexandru Nazare la Transporturi.

Deputatul Stelian Fuia este propunerea PDL pentru Ministerul Agriculturii, iar senatorul Gabriel Berca este propus la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Bogdan Drăgoi este propus de PDL la Ministerul Finanţelor, Andreea Paul Vass la Ministerul Economiei, Claudia Boghicevici la Muncă, iar Cristian Petrescu la Dezvoltare Regională şi Turism.

Propunerea-surpriză a lui Boc a fost adoptată în unanimitate în şedinţa Colegiului Director al PDL. „Nu este un gest de frondă la adresa miniştrilor din cabinetul în exerciţiu”, a spus preşedintele Emil Boc.

Acesta susţine că şi miniştrii au fost de acord cu propunerea, în urma consultării lor. „Decizia politică a fost aceea de a schimba întreaga echipă ministerială. Decizia este luată în urma consultării cu miniştrii”, a precizat fostul premier.

Conform unor surse citate de Mediafax, Andreea Paul Vass, nominalizată pentru portofoliul Economiei, a obţinut cel mai mic număr de voturi în Colegiul Director al PDL, dintre persoanele propuse de partid ca miniştri în Cabinetul Ungureanu.

Emil Boc a făcut astăzi propunerea de retragere a miniştrilor vechi dând peste cap calculele făcute luni seară de democrat-liberali, în urma cărora Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu şi Sulfina Barbu ar fi urmat să fie propuşi pentru noul Guvern.

Boc a spus că în noul cabinet trebuie să se regăsească exclusiv nume noi. Potrivit România TV, Elena Udrea a fost de acord cu propunerea lansată de Emil Boc.

Înainte de şedinţa Colegiului Director, democrat-liberalii aveau pregătite mai multe nume noi pentru noul Guvern.

Potrivit listei obţinute în exclusivitate de România TV, Andreea Paul Vass, consilier al fostului premier Emil Boc, era propunerea PDL la Ministerul Economiei, în locul lui Ion Ariton, Gabriel Berca la Ministerul de Interne, în locul lui Traian Igaş, iar Bogdan Drăgoi la Ministerul Finanţelor, în locul lui Gheorghe Ialomiţianu. De asemenea, la Ministerul Comunicaţiilor, în locul lui Valerian Vreme, era propus Cristian Boureanu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ale Ligii Engleze de Fotbal, au relatat vineri publicaţiile The......
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...
Donald Trump spune că se vor întâmpla lucruri extraordinare după întâlnirea sa foarte productivă cu liderul chinez Xi Jinping
Donald Trump spune că se vor întâmpla lucruri extraordinare după întâlnirea sa foarte productivă cu liderul chinez ...
Preşedintele american Donald Trump a susţinut vineri că se vor întâmpla "lucruri extraordinare" după întâlnirea "foarte ...
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
Lucrările la infrastructura feroviară în staţia Târgu Jiu vor determina modificarea circulaţiei în cazul a opt trenuri ...