Numai unul din şapte catalani consideră că disputa cu Madridul se va încheia cu independenţa regiunii – sondaj

Numai una din şapte persoane din Catalonia consideră că disputa actuală dintre Barcelona şi Madrid se va încheia cu independenţa regiunii, în timp ce mai mult de două treimi sunt de părere că întregul proces a dăunat economiei, relevă un sondaj făcut public luni, potrivit Reuters.
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 11:37
Numai unul din şapte catalani consideră că disputa cu Madridul se va încheia cu independenţa regiunii - sondaj

Guvernul central al Spaniei a preluat controlul asupra regiunii după ce liderii locali au organizat un referendum privind secesiunea, declarat ilegal de Curtea Constituţională, şi au adoptat apoi o declaraţie de independenţă în parlament. Ca răspuns, premierul spaniol Mariano Rajoy a demis guvernul regional, a suspendat autonomia Cataloniei şi a cerut organizarea de alegeri regionale la 21 decembrie.

Duminică, prima partea a sondajului GAD3 a relevat că partidele pro-independenţă ar urma să câştige alegerile, dar nu ar obţine o majoritate parlamentară necesară pentru a continua procesul de secesiune.

Numai 15% consideră că procesul se va încheia cu crearea unui stat independent, conform părţii a doua a sondajului realizat pe un eşantion de 1.233 de persoane în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie şi publicat luni de ziarul La Vanguardia.

Nivelul de optimism că va fi găsită o soluţie prin negocieri este scăzut, numai o cincime dintre cei intervievaţi considerând că această criză va duce la discuţii între autorităţile regionale şi Madrid.

Încercările de independenţă din Catalonia au împins Spania în cea mai gravă criză politică de la revenirea la democraţie în urmă cu patru decenii şi a divizat profund ţara, alimentând sentimentele anti-spaniole din această regine şi tendinţele naţionaliste din alte părţi.

Incertitudinile au determinat peste 2.000 de companii să îşi mute din regiune sediul social începând cu 1 octombrie, în timp ce Banca Spaniei a transmis că dacă acest conflict continuă, atunci ar putea încetini creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Conform sondajului, 67% sunt de părere că acest proces a afectat economia, iar aproape 40% spun exodul firmelor va avea un efect negativ asupra creşterii economice pe termen scurt.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...