Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor a fost respinsă de Senat

Senatul a respins luni, cu 68 de voturi ”împotrivă”, 8 abţineri şi 33 de voturi ”pentru”, moţiunea simplă a opoziţiei ”Finanţista” ministrului Mişa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 15:54
Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor a fost respinsă de Senat

PNL a depus marţea trecută, la Senat, moţiunea simplă prin care critică „politica falimentară” a Guvernului şi cere demisia lui Ionuţ Mişa din funcţia de ministru al Finanţelor. Moţiunea este semnată şi de senatorii USR şi PMP, scrie News.ro.

„Scumpirile la combustibili, electricitate, gaze şi credite nu au nevoie de traducere în limba română din «finanţista» domnului ministru Mişa. Se văd cu ochiul liber, se simt la buzunar. Actuala putere de stânga din ţara noastră a reuşit, în doar zece luni, să ciuruiască bugetul României prin cheltuieli populiste, să omoare investiţiile şi să scoată România cu un picior afară din Uniunea Europeană pe seama depăşirii angajamentelor legate de deficitul bugetar”, se arată în moţiunea simplă redactată de PNL şi semnată şi de USR şi PMP.

Liberalii arată că implementarea programului de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile a creat dezechilibre economice greu de surmontat, iar creşterea economică, bazată în totalitate pe consum, şi-a arătat deja costurile.

Semnatarii moţiunii denunţă haosul fiscal generat de guvernele PSD – ALDE, creşterea cheltuielilor structurale cu salarii, fără creşteri de productivitate, micşorarea investiţiilor publice, scăderea încasărilor fiscale, deficitul bugetar scăpat de sub control, creşterea inflaţiei, reacţiile negative ale investitorilor, spolierea comapniilor de stat şi atacurile la adresa multinaţionalelor şi bancilor.

„Practica falimentară a PSD-ALDE nu poate fi întreruptă decât în două feluri: printr-o acţiune politică coerentă a actualei opoziţii, care să sancţioneze comportamentul guvernului în domeniul financiar; sau printr-o criză economică şi financiară inevitabilă în asemenea condiţii, care ar cutremura România din temelii. Prin prezenta moţiune, vă propunem prima variantă, pe cea responsabilă, prin care încă s-ar mai putea corecta erori ale actualei puteri”, mai scriu liberalii în moţiunea simplă.

Semnatarii documentului solicită prim-ministrului Mihai Tudose un set de opt măsuri, printre care demiterea lui Ionuţ Mişa din funcţia de ministru al Finanţelor, reducerea deficitului bugetar, stabilitate şi predictibilitate fiscală, protejarea întreprinderilor şi capitalului românesc, reducerea impozitelor pe forţa de muncă, încurajarea investiţiilor directe, reducerea cheltuielilor cu salarii şi asistenţă socială şi demararea unor proiecte importante de investiţii publice finanţate din bugetul de stat si din bugetul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Volkswagen – Gigantul auto pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului (Reuters)
Criză Volkswagen – Gigantul auto pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom ...
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest......
Black Friday 2026. Flanco intră în campania de Black Friday începând de joi. Care sunt ofertele
Black Friday 2026. Flanco intră în campania de Black Friday începând de joi. Care sunt ofertele
Retailerul electroIT Flanco, unul dintre inițiatorii fenomenului Black Friday în România, dă startul celei de-a 16-a ...
Nouă baterie de stocare operațională în România. Investiția este românească, a lui Andrei Pogonaru împreună cu ENEVO
Nouă baterie de stocare operațională în România. Investiția este românească, a lui Andrei Pogonaru împreună cu ENEVO
Firma controlată în proporții egale de Andrei Pogonaru și de grupul antreprenorial românesc ENEVO urmează să primească ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% în primele opt luni ale anului – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 15,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului curent, comparativ ...