Pergamalis, Globalworth: Dacă investiţiile statului nu merg în paralel cu investiţiile private, România nu va fi atractivă pentru investitori

Creşterile înregistrate în imobiliare româneşti i-au dus pe mulţi specialişti din piaţă cu gândul la criza din 2007. Dezvoltatorii spun că nu există premisele unei noi crize şi chiar dacă ar veni, ar fi pregătiţi. 
Andrada Ghira - mie, 08 nov. 2017, 11:06
Pergamalis, Globalworth: Dacă investiţiile statului nu merg în paralel cu investiţiile private, România nu va fi atractivă pentru investitori

Mai mulţi dezvoltatori de pe piaţa locală spun că nu sunt semnele unei crize în imobilaire, aşa cum s-a întâmplat în 2007. Chiar dacă acum există entuziasm în piaţă şi sunt lansate noi proiecte, dezvoltatorii spun că e nevoie şi de investiţii ale statului. Anul acesta, investiţiile publice s-au redus la jumătate.

„Bineînţeles, există un entuziasm acum, dar şi tendinţa de a uita. Acum trăim într-o creştere pe care trebuie să o privim cu atenţie. Dacă investiţiile statului nu merg în paralel cu investiţiile private, această creştere nu va mai fi atât de atractivă şi atunci România va fi ocolită de investitori”, a declarat Dimitris Pergamalis, directorul de construcţie şi dezvoltare din cadrul Globalworth, la un forum pe teme imobiliare organizat de Business Mark. 

Acesta mai spune că piaţa este mult mai pregătită în comparaţie cu 2008 şi că astăzi nu mai sunt investiţii speculative. „Nu mai sunt bani şi proiecte virtuale, dezvoltatori sau clienţi virtuali. Acum sunt dezvoltatori serioşi şi solizi şi foarte mult equity injectat în piaţă. Astăzi sunt bani adevăraţi şi dacă există o criză globală, noi credem că efectele colaterale vor fi mult mai controlate, iar criza ne va afecta treptat”, completează Pergamalis.

Florin Furdui, directorul general al Portland Trust, spune că nu avem parametrii de criză din 2007, chiar dacă pe vremea aceea nu activa în domeniu. 

 „În 2007 nu eram în imobiliare, eram softist. Toţi prietenii meu făceau dezvoltări imobiliare şi eram invidios pe ei; mi se părea senzaţional. Nu avem nici pe departe parametrii de criză din 2007. Cred că la nivel fundamental, astăzi există o piaţă, cel puţin pe partea de birouri, unde avem equity, dezvoltări, cerere, finanţare şi toate acestea sunt puse într-o ecuaţie unde lucrurile funcţionează pe un risc redus semnificativ”, spune Furdui.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...