Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziţionarea primului sistem de rachete Patriot

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege pentru realizarea 'Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol' aferentă programului de înzestrare esenţial 'Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)' pentru dotarea Armatei, se arată într-un comunicat al Executivului remis AGERPRES.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 14:09
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziţionarea primului sistem de rachete Patriot

Conform sursei citate, proiectul de lege va fi transmis spre aprobare Parlamentului.

Executivul precizează că proiectul de lege se referă la achiziţionarea, începând cu anul 2017, a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT – dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre – şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.

Primul sistem din cele menţionate, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an, conform Guvernului.

‘România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate. În acest context politico-militar, forţele aeriene şi forţele terestre române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi şi sisteme de apărare aeriană cu baza la sol cu bătaie mare credibile, flexibile şi eficiente, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate’, se arată în comunicat.

Potrivit Executivului, înzestrarea forţelor armate române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare moderne, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii şi cu platformele multirol din dotarea proprie şi a altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică care trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil.

‘Prin înzestrarea cu sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură capabilitatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru permanentizarea orei de vară, transmite Anadolu....
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Timp de patru zile, clienții magazinelor Lidl care returnează ambalaje SGR pot primi vouchere cadou de maximum 25 de lei. ...