Canada anunţă „mari progrese” în acordul de liber schimb Asia-Pacific (TPP), după ce Trump a scos SUA din negocieri

Ministrul canadian al comerţului, François-Philippe Champagne, a salutat sâmbătă "mari progrese" realizate pentru a relansa un vast acord de liber schimb Asia-Pacific (TPP) care era ameninţat după ieşirea brutală a Statelor Unite din acord anunţată de Donald Trump, relatează AFP.
Economica.net - S, 11 nov. 2017, 07:43
Canada anunţă

Într-un mesaj pe Twitter publicat sâmbătă dimineaţă, François-Philippe Champagne a declarat că guvernul său a acceptat „un cadru pentru un nou parteneriat trans-Pacific complet şi progresist” după mai multe zile de negocieri aprinse între cele 11 ţări în cauză, reunite la Danang în Vietnam.

Delegaţia Canadei a precizat într-un comunicat că, totuşi, „rămân în suspans un anumite număr de probleme”.

Acest progres în crearea unui TPP cu 11 ţări a intervenit la o zi după discursul preşedintelui american, Donald Trump, care a subliniat că America nu va mai semna „mari acorduri care o leagă de mâini şi o obligă să renunţe la suveranitatea sa”.

Văzut ca o contrapondere la influenţa tot mai mare a Chinei, acest tratat a fost semnat în 2015, după aspre negocieri, de 12 ţări din zona Asia-Pacific reprezentând 40% din economia mondială.

Şefii de stat ai ţărilor din Asia-Pacific (APEC) sunt reuniţi cu începere de vineri pentru un summit de două zile la Danang, oraş de coastă din centrul Vietnamului.

APEC, ale cărei 21 de state reunesc 40% din economia mondială, numără diverse ţări ca Rusia, Peru sau Papua Noua Guinee.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...