Biriş: Au făcut greşeli de Gîgă în Codul fiscal. Vâlcov şi-a bătut joc de munca lui

Consultantul fiscal Gabriel Biriş a spus azi că sunt greşeli multe în OUG care schimbă Codul fiscal, “unele sunt de Gîgă”, cum ar fi una tehnică în tabelul cu deduceri şi una de fond la lărgirea regimului microîntreprinderii la consultanţă şi management. Fiscalistul l-a criticat pe artizanul acestor măsuri, consilierul lui Liviu Dragnea şi fost ministru de Finanţe, Darius Vâlcov.
Ionut Tudorica - mar, 14 nov. 2017, 09:02
Biriş: Au făcut greşeli de Gîgă în Codul fiscal. Vâlcov şi-a bătut joc de munca lui

“Actualul Cod fiscal a fost făcut de guvernul Ponta, în 2015, cu aplicare în 2016 şi unele termene au fost prorogate pentru 2017. Regulile schimbate acum au fost făcute acum doi ani de Darius Vâlcov. Nu te aşteptai să-şi bată joc de munca lui”, a declarat, azi, consilierul fiscal Gabriel Biriş, la o conferinţă pe tema schimbărilor din Codul fiscal.

2017 e un an fiscal de coşmar. Sunt modificări multe şi de substanţă, a mai spus el, subliniind că este prima modificare mare a Codului fiscal care s-a făcut fără consultări cu mediul privat la Ministerul Finanţelor.

Fiscalistul crede că din această cauză s-au făcut erori mari în OUG care schimbă Codul fiscal la 1 ianuarie.

A amintit o eroare tehnică în tabelul de deduceri. Au pus în tabelul de deduceri valori care, spre exemplu fac dintr-un salariu de 3.650 de lei un net mai mic decât cel de la 3.550 de lei. Pentru că deducerile nu scad liniar, aşa cum ar fi fost normal.

De asemenea, Biriş spune că s-a comis o greşeală de fond cu includerea activităţilor de consultanţă şi management în regimul microîntreprinderilor, pentru că vor dispărea toate salariile mari de pe radarul ANAF, urmare a migrării indivizilor cu câştiguri însemnate către regimul de impozitare micro, de 3% din venit.

Două riscuri majore

Biriş a atenţionat că sunt două lucruri care pot produce costuri importante firmelor. În primul rând, pentru păstrarea netului pentru angajat, angajatorul trebuie să schimbe toate contractele până la 31 decembrie cu noul brut. “Ce se întâmplă dacă schimbi toate contractele până la 31 decembrie şi măreşti brutul cu 20% şi pe 31 decembrie guvernul prorogă termenul de aplicare?”, a întrebat fiscalistul.

El a mai atras atenţia că la split TVA doar se vorbeşte de modificarea regimului din Ordonanţă. Ea este însă în vigoare la această oră.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...