Fost deputat PSD, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de detenţie pentru fraudarea Guvernului cu peste 200 de mii de lei, într-o perioadă în care a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), anunţă Mediafax.
Economica.net - mar, 07 feb. 2012, 12:47

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursurile lui Emilian Cutea şi a fostului director economic al Secretariatului, Daniela Sbârcea, astfel că aceştia rămân cu pedepsele aplicate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Judecătoria l-a condamnat, în 15 iunie 2009, pe Emilian Cutean la cinci ani de detenţie, iar pe Daniela Sbârcea la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În ziua în care Judecătoria sectorului Bucureşti 1 a dat soluţia în acest dosar, premierul de atunci Emil Boc a semnat decizia de eliberare a lui Emilian Cutean din funcţia de secretar de stat la SSPR.

Cei doi au făcut apel la Tribunalul Capitalei, care a menţinut pedepsele aplicate, astfel că acuzaţii au declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

În aprilie 2006, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei doi.

Potrivit acuzării, în cursul lunii decembrie 2004, când Cutean nu mai avea calitatea de secretar de stat la SSPR, fiind eliberat din această funcţie în data de 20 decembrie 2004, a dispus plata unei sume de 2,995 684 miliarde lei vechi (ROL) în contul unei asociaţii de revoluţionari, intitulată Asociaţia „Club 22”, al cărei preşedinte era. Plata s-a făcut în condiţiile în care nu exista un angajament legal care să justifice efectuarea plăţilor şi utilizarea fondurilor ori vreun program structurat adoptat de guvern la propunerea SSPR şi care să aparţină revoluţionarilor. Din această sumă inculpatul, fiind singurul care avea drept de semnătură în numele asociaţiei, a achitat 945.778.886 lei vechi (ROL) cu titlu de chirie restantă, pentru imobilul deţinut de asociaţie, imobil în care locuia şi el, iar diferenţa a folosit-o pentru constituirea unui depozit bancar.

Toate acestea s-au petrecut în contextul în care inculpatul a solicitat de la bugetul de stat sumele de bani necesare pentru un program de acţiune al SSPR care se referea la problemele sociale ale revoluţionarilor (autoturisme pentru răniţi, materiale sanitare, subvenţii pentru investiţii, tabere pentru copiii revoluţionarilor etc.) şi la aniversarea a 15 ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989. Aceste subvenţii erau destinate cinstirii memoriei Revoluţiei şi nu aveau în vedere acoperirea cheltuielilor de personal, de întreţinere şi reparare a mijloacelor fixe, cheltuieli administrative ori alte cheltuieli proprii ale beneficiarului subvenţiei.

În ce o priveşte pe inculpata Sbârcea Mihaela Daniela, în calitatea sa de înalt funcţionar public, răspunzătoare de gestionarea fondurilor publice, a acţionat în aşa fel încât l-a ajutat pe Cutean Emilian Vasile să efectueze operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sa.

Aspectele sus menţionate au fost constatate şi de Curtea de Conturi a României, Secţia de Control Financiar.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump, după o întâlnire „foarte bună” între Zelenski şi liderii G7: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace
Trump, după o întâlnire „foarte bună” între Zelenski şi liderii G7: Rusia ar trebui să încheie un acord ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea ce îi stă în putere pentru a pune capăt......
Mesaj dur al UDMR pentru Bolojan şi PNL: Nu mai poate fi premier. E nevoie de flexibilitate
Mesaj dur al UDMR pentru Bolojan şi PNL: Nu mai poate fi premier. E nevoie de flexibilitate
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii, a afirmat marți că se așteaptă la o flexibilizare ...
Firmele care aplică TVA la încasare pot deduce impozitul numai dacă își plătesc furnizorii. Problema e la afiliați
Firmele care aplică TVA la încasare pot deduce impozitul numai dacă își plătesc furnizorii. Problema e la afiliați
Consultanții fiscali au observat, în practică, o problemă în privința TVA la încasare. ANAF consideră că firmele ...
Dezastru după cutremurul puternic din Filipine. Bilanțul morților a ajuns la 68 de persoane
Dezastru după cutremurul puternic din Filipine. Bilanțul morților a ajuns la 68 de persoane
Cel puţin 68 de persoane au murit şi alte 33 sunt în continuare date dispărute în urma cutremurului cu magnitudinea ...