Drăgoi – prinţişorul ministeriabil la 31 de anişori

Adaugă-ne ca sursă preferată

La o primă vedere, ar fi o beizadea a unui nomenclaturist foarte bogat, Dan Drăgoi, „mâna dreaptă” a lui Victor Stănculescu, generalul care alături de Ion Iliescu şi Silviu Brucan l-a dat jos pe Ceauşescu. Are 31 de ani. Îi plac ceasurile şi Jaguarul. Sfidător, şi-a donat tot salariul de secretar de stat lună de lună, atunci când guvernul zelos a deschis fondul de donaţii pentru buget. Are protecţia lui Adriean Videanu, pilonul unui grup foarte înstărit şi influent din care familia Drăgoi face parte. Are deci tot sprijinul să ajungă sus.

L-ar mai recomanda disciplina. În ultima campanie electorală, când OTV devenise portavocea partidului preşedintelui, a fost trimis la o emisiune cu Dan Diaconescu. S-a conformat, deşi postul cu pricina era foarte departe de studioul Money Channel cu care era el obişnuit. A ieşit din limuzină şi s-a urcat în garsoniera Elodiei. A strâns (vizibil) din dinţi pe toată durata „discuţiei” cu Diaconescu, dar a dus misiunea la bun sfârşit. A fost ascultător.

De ce n-avea ce căuta la OTV. Pentru că el se ocupa defapt, de ceva vreme, de datoriile României. O chestiune foarte serioasă şi foarte grea. Faptul că a făcut-o şi bine a fost arătat de premiul de cel mai bun ministru de Finanţe al anului 2011 primit de şeful lui, Gheorghe Ialomiţianu. De altfel, între meritele ministrului, revista The Banker, cea care a dat premiul, subliniază reîntoarcerea României, cu succes, pe piaţa Eurobondurilor. Operaţiune de care s-a ocupat Drăgoi, care a strâns 1,5 miliarde de euro la o dobândă de 5,29%. Ca o comparaţie, şeful lui trâmbiţa stupefiant că „România e pregătită să se împrumute cu 10%”. Numai un miracol (?) a făcut ca gafa lui Ialomiţianu să nu ducă la o explozie a costurilor la care România se împrumută.

Este adevărat că a avut şi are un „spate” extraordinar, dar spre deosebire de alţii a şi muncit. Şi mărturie stă CV-ul impresionant.

Pare a fi o alegere bună pentru vremurile prin care trecem. Pentru că acum contează cel mai mult felul în care o ţară reuşeşte să îşi ţină datoriile în frâu. E meseria lui.