Raftul românesc: primul program naţional pentru carne de porc 100% românească a fost lansat azi

Kaufland România a deschis azi primul program național pentru carne de porc 100% românească, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Ţara Mea” și girat de ministerul Agriculturii. 
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 08:35
Raftul românesc: primul program naţional pentru carne de porc 100% românească a fost lansat azi

„Denumită Raftul Românesc, inițiativa crește prezența cărnii de porc autohtone la raft în magazinele Kaufland, sprijinind astfel dezvoltarea micilor fermieri români. Programul susține în mod durabil dezvoltarea capacității de producție interne a cărnii de porc și răspunde cu o soluție la faptul că în România, circa 60% din carnea de porc din comerțul marilor şi micilor magazine provine din alte țări”, a spus Marco Hößl, CEO Kaufland România.

Raftul Românesc este primul program național cu circuit complet de la fermier la raft, care crește semnificativ prezența cărnii de porc românești în comerțul modern în rețeaua Kaufland România.

Citeşte: Porcul românesc, separat în raft de cel din import. Se lucrează la o reţetă de furaje ca în comunism

Programul include peste 50% dintre fermierii mici și mijlocii din România, și le garantează preluarea integrală a porcilor.

De asemenea, acesta este și primul program în care o companie de retail deschide un raft dedicat 100% produselor românești, încurajând alegerea acestora și implicit economia locală. Raftul Românesc, prezent exclusiv în rețeaua Kaufland România, va oferi carne de porc cu proveniență 100% din România.

Când proiectul va ajunge la maturitate, Kaufland România va prelua peste 60% din carnea de porc românească, un volum fără precedent în retail. Astfel, cantitatea preluată de Kaufland va ajunge la peste 300.000 de porci/an.

Programul este implementat treptat, iar în prezent, Kaufland România deja primește livrări de peste 400 de porci/zi și crește progresiv, de la o săptămână la alta, urmând ca până la finalul anului să dubleze cantitatea.

Programul vine și cu o componentă educațională: Cooperativa Agricolă „Țara Mea” impune fermierilor parteneri trecerea la formatul de hrană naturală, din furaje ce provin exclusiv din agricultura.

Petre Daea, prezent la lansarea programului, a spus că din punctul lui de vedere şi-a realizat misiunea, lansând programul de tomate româneşti şi de carne de porc din România, ambele puncte în programul de guvernare.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, pe fondul prețurilor ridicate la benzină și motorină ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...