Comisia Europeană: Şase ţări riscă să încalce reglementările privind deficitul în 2018

Bugetele naţionale a şase state din zona euro ar putea încălca anul viitor reglementările UE privind deficitul bugetar, în timp ce Italia, Franţa şi Belgia nu au reuşit să-şi reducă datoria publică în linie cu cerinţele blocului comunitar, a avertizat miercuri Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 12:54
Comisia Europeană: Şase ţări riscă să încalce reglementările privind deficitul în 2018

CE a analizat planurile proiectelor de buget pe 2018 ale tuturor ţărilor din zona euro – cu excepţia Greciei, care este într-un program de asistenţă financiară – pentru a verifica dacă previziunile lor sunt în linie cu reglementările UE care stabilesc limite la deficitele bugetare şi datoria publică.

Germania, Lituania, Letonia, Luxemburg, Finlanda şi Olanda, precum şi Estonia, Irlanda, Cipru, Malta şi Slovacia îndeplinesc integral sau în linii mari reglementările din aşa numitul Pact de stabilitate şi creştere (SGP). ‘Pentru Franţa, Belgia, Italia, Austria, Portugalia şi Slovenia, planurile proiectelor de buget prezintă riscul neîndeplinirii cerinţelor pentru 2018 conform SGP’,
precizează Executivul comunitar.

Reglementările stabilesc că statele membre ale UE trebuie să aibă deficit bugetar sub 3% din PIB şi datoria publică sub 60% din PIB.

Comisia Europeană a informat că Franţa, Belgia şi Italia nu şi-au redus datoria în ritmul cerut de reglementările UE, scoţând în evidenţă situaţia Italiei, care are al doilea cel mai ridicat nivel al datoriei publice din UE după Grecia, de peste 130% din PIB.

‘În cazul Italiei, nivelul ridicat persistent al datoriei guvernamentale este un motiv de îngrijorare. Comisia Europeană intenţionează să reevalueze în primăvara anului viitor modul în care ţara îndeplineşte obiectivul de reducere a datoriei în ritmul cerut de reglementările UE’, se arată în comunicatul CE.

În septembrie, Comisia Europeană avertizase Italia, Franţa, Portugalia şi Belgia că planurile lor privind proiectele de buget pe 2018 prezintă riscul de a nu îndeplini ţintele UE privind deficitul şi datoria şi ceruse Spaniei un proiect de buget actualizat, care să conţină mai multe informaţii.

În scrisori adresate Guvernelor de la Roma, Paris, Lisabona, Bruxelles şi Madrid, Executivul comunitar a subliniat că reducerea deficitelor lor structurale este sub nivelul reglementărilor cerute de UE.

Te-ar mai putea interesa și
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul a explicat decizia prin care a aplicat instituțiilor de credit o amendă de......
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...