Autorităţile din Marea Britanie au înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei în perioada 2017 – 2020

Economia britanică ar urma să înregistreze o creştere de 1,5% în 2017 şi de 1,4% în 2018, faţă de un avans previzionat în martie de 2% şi, respectiv, 1,6%, a anunţat, miercuri, ministrul de Finanţe Philip Hammond, citând datele Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), transmit site-ul cityam.com, BBC şi Reuters.
Economica.net - mie, 22 nov. 2017, 14:07
Autorităţile din Marea Britanie au înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei în perioada 2017 - 2020

A cincea economie mondială va creşte cu 1,3% în 2019 şi în 2020 (de la 1,7% şi, respectiv, 1,9% estimat anterior), urmând să ajungă la 1,5% în 2021 şi 1,6% în 2022.

PIB-ul Regatului Unit a avut o creştere mai lentă decât a oricărei economii dezvoltate, parţial din cauza deprecierii lirei sterline, în urma votului din iunie 2016 pentru ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit). Deprecierea a majorat inflaţia şi a afectat ritmul de creştere al salariilor şi puterea de cumpărare.

Şi datoria Marii Britanii a continuat să crească, ajungând la aproximativ 80% din PIB, dublu faţă de nivelul înregistrat înaintea crizei financiare globale, chiar dacă deficitul s-a redus în ultimii ani. Philip Hammond s-a angajat recent să reducă deficitul sub 2% până în 2020 – 2021, iar miercuri oficialul britanic a confirmat acest obiectiv.

Anul viitor, deficitul Marii Britanii ar urma să scadă la 1,9%, de la 2,4% previzionat pentru 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...