Carmen Dan: Suntem la finalizarea procedurii de transfer a avionului Cessna înapoi la MAI

Ministerul de Interne este aproape de finalizarea procedurilor privind transferarea avionului Cessna donat de omul de afaceri Ion Ţiriac de la Ministerul Transporturilor la Interne, potrivit ministrului Carmen Dan.
Economica.net - S, 25 nov. 2017, 08:09
Carmen Dan: Suntem la finalizarea procedurii de transfer a avionului Cessna înapoi la MAI

Ministrul a declarat vineri seara, la Antena 3, că după ce va reveni la MAI, avionul va putea fi reparat şi folosit în scopul în care a fost donat, adică pentru intervenţia la acţiuni umanitare.

‘Eu am fost foarte interesată să redau acest avion acţiunilor umanitare pentru care el a fost donat MAI. În urma situaţiei descoperite plecând chiar de la situaţia avionului Cessna, am descoperit şi alte situaţii şi o mare parte dintre cei care au fost protagoniştii acelor situaţii sunt acum la Parchetul Militar. Referitor la avion, am aceeaşi dorinţă de a-l reda serviciului pentru care el a fost donat, însă constat că sunt atâtea hăţişuri procedurale, juridice, încât cu greu încercăm să le punem cap la cap. Când a fost donat acest avion s-a constatat că nu are cine să-l piloteze. Pentru că nu avea avea cine să-l piloteze, s-a înmatriculat avionul Cessna pe Ministerul Transporturilor – Şcoala Superioară de Aviaţie, urmând să şi pregătim un număr şase piloţi care au şi fost pregătiţi pe cheltuiala ministerului, să piloteze acest avion’, a explicat Carmen Dan.

Ministrul a menţionat că în prezent MAI are piloţi pregătiţi şi a găsit şi modalitatea prin care aparatul poate fi reparat, existând şi suma necesară alocată, numai că avionul trebuie să revină la Interne de la Transporturi pentru ca investiţia în reparaţii să poată fi efectuată.

‘Avem piloţii pregătiţi, însă, în acest moment, ca urmare a unei situaţii şi a unei concepţii comune cu Ministerul Apărării şi cu Ministerul Sănătăţii am şi găsit modalitatea legală de a asigura reparaţia, avem această posibilitate, însă în momentul de faţă eu nu pot să investesc suma alocată, deoarece avionul, deşi a fost cedat Ministerului (de Interne – n.r.), aparţine de Ministerul Transporturilor, fiind înmatriculat acolo. În acest moment, punând toate aceste lucruri cap la cap, suntem în finalizarea procedurii de transfer a avionului de la Ministerul Transporturilor înapoi la MAI, în aşa fel încât noi să putem facem investiţia’, a precizat Carmen Dan.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...