Negocieri Brexit: Juncker se va consulta cu reprezentanţi ai Parlamentului European înaintea discuţiilor cu Theresa May

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va discuta luni chestiuni legate de Brexit cu reprezentanţi ai Parlamentului European, cu câteva ore înaintea unei întâlniri importante cu premierul britanic Theresa May, informează duminică dpa.
Economica.net - lun, 04 dec. 2017, 07:25
Negocieri Brexit: Juncker se va consulta cu reprezentanţi ai Parlamentului European înaintea discuţiilor cu Theresa May

Juncker se va consulta luni dimineaţa cu Guy Verhofstadt, negociatorul pentru Brexit al Parlamentului European, şi cu alţi europarlamentari, a anunţat o purtătoare de cuvânt a executivului european.

Prânzul de lucru pe care Juncker îl are programat cu May este perceput drept termen limită pentru cele două părţi pentru a face progrese asupra a trei aspecte legate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană înainte de începerea negocierilor privitoare la relaţiile viitoare dintre Bruxelles şi Londra.

Săptămâna trecută, oficialităţi europene au confirmat că au avut loc progrese într-unul dintre cele trei aspecte: angajamentele financiare restante ale Marii Britanii faţă de restul blocului comunitar. Însă mai sunt de făcut progrese în celelalte două chestiuni: drepturile cetăţenilor şi frontiera dintre Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit) şi Republica Irlanda. Chestiunea irlandeză pare a fi acum cel mai important subiect de divergenţe în negocierile despre Brexit.

Săptămâna trecută, Verhofstadt a adresat o scrisoare deschisă Comisiei Europene în care afirma că ‘rămân probleme serioase’ în legătură cu drepturile cetăţenilor şi în care cerea un ‘angajament clar’ din partea Marii Britanii că va proteja acordul de pace din Irlanda de Nord şi va asigura că nu va avea loc ‘o întărire’ a frontierei (introducerea de controale la graniţă – n.r.).

Parlamentul European are ultimul cuvânt în privinţa acordului final pe tema Brexitului, aminteşte dpa.

Te-ar mai putea interesa și
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea lui Cosmin Ghiță la mandatul de Director General al SN Nuclearelectrica......
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanţa a informat, marţi, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
O destinație îndepărtată precum Mauritius este adesea asociată automat cu bugete exorbitante. Totuși, din punct de ...
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
După trei ani consecutivi în care ponderea românilor de peste 16 ani care locuiesc la sat a scăzut, în 2025 trendul ...