Portughezul Mario Centeno, ales preşedinte al Eurogrupului

Ministrul portughez de Finanţe, Mario Centeno, a fost ales preşedinte al Eurogrupului, a anunţat luni Consiliul Uniunii Europene, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Tweeter, informează AFP.
Economica.net - lun, 04 dec. 2017, 16:51
Portughezul Mario Centeno, ales preşedinte al Eurogrupului

Noul preşedinte ‘îşi va prelua atribuţiile începând din 13 ianuarie 2018’, a precizat Consiliul Uniunii Europene.

Patru dintre cei 19 miniştri de Finanţe din zona euro au candidat la postul ocupat în prezent de olandezul Jeroen Dijsselbloem: portughezul Mario Centeno, letona Dana Reizniece-Ozola, slovacul Peter Kazimir şi luxemburghezul Pierre Gramegna.

Mario Centeno a fost desemnat câştigător de omologii săi din zona euro la finalul celui de al doilea tur de scrutin în faţa luxemburghezului Pierre Gramegna, după ce ceilalţi doi candidaţi au fost eliminaţi în primul tur.

Postul de preşedinte al Eurogrupului reprezintă una din acele poziţii importante la Bruxelles, alături de cele de preşedinţi ai celor trei mari instituţii UE: Jean-Claude Juncker (Comisia Europeană), Donald Tusk (Consiliul), Antonio Tajani (Parlamentul) şi Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene.

Preşedintele Eurogrupului prezidează reuniunile lunare ale miniştrilor de Finanţe din zona euro, reuniuni ale căror obiectiv principal este coordonarea politicilor economice naţionale.

Novice în politică la intrarea sa în Guvern în 2015, Mario Centeno, un profesor de economie în vârstă de 50 de ani fără afiliere politică, a devenit rapid o voce influentă în Executivul portughez. Centeno este descris uneori ca fiind de centru sau liberal datorită poziţiilor sale în favoarea unei mai mari flexibilităţi a pieţei muncii.

Calităţile lui Mario Centeno, un om ‘cultural de stânga’, dar deseori catalogat drept ‘liberal’, au fost apreciate chiar şi de fostul ministru german de Finanţe Wolfgang Schaeuble, campionul ortodoxiei bugetare europene, care l-a descris pe Centeno drept un ‘Cristiano Ronaldo al Ecofinului’ (Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare din UE). Descrierea lui Schaeuble, preluată intens în media, exprimă perfect revenirea Portugaliei, după ce a fost nevoită să recurgă la un plan internaţional de asistenţă pentru a face faţă crizei datoriilor.

La doi ani de la venirea la putere a socialiştilor, Portugalia înregistrează cel mai mic deficit public din ultimii 43 de ani, pe lângă cea mai mare creştere economică de după 2000 şi o rată a şomajului care a revenit la nivelul de dinaintea crizei.

În calitate de preşedinte al Eurogrupului, Mario Centeno va trebui să conducă lucrările pentru reformarea zonei euro, un subiect asupra căruia statele membre au avut numeroase discuţii în ultimele luni. Finalizarea uniunii bancare, dotarea zonei euro cu un buget propriu şi simplificarea regulilor bugetare europene sunt subiectele care divizează statele din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% din piața de profil, scrie Autorității de Supraveghere Financiară (ASF),......
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...