Croaţia majorează salariul minim şi numărul de licenţe pentru angajaţii străini în 2018

Croaţia a anunţat joi noi măsuri pentru a sprijini creşterea competitivităţii economice: majorarea salariului minim cu 5% şi extinderea numărului de licenţe pentru angajaţii străini în 2018, transmite Reuters.
Economica.net - J, 07 dec. 2017, 20:11
Croaţia majorează salariul minim şi numărul de licenţe pentru angajaţii străini în 2018

De asemenea, Guvernul de la Zagreb a redus cu 50% contribuţiile pe care angajatorii trebuie să le plătească pentru salariul minim, în scopul reducerii costurilor cu salariile.

‘Aceste măsuri sunt atât în beneficiul angajatorilor, cât şi în cel al angajaţilor’, a declarat premierul Andrej Plenkovic, după reuniunea Cabinetului.

De anul viitor, salariul minim net în Croaţia va creşte la 2.752 kuna (429,63 dolari), în timp ce salariul minim brut va fi de 3.439 kuna. Cifra reprezintă 43% din salariul mediu brut din septembrie, care s-a ridicat la 7.989 kuna.

‘Obiectivul nostru pe termen mediu este să majorăm salariul minim la 50% din salariul mediu brut’, a afirmat ministrul Muncii, Marko Pavic.

În Croaţia, aproximativ 75.000 de angajaţi primesc salariul minim.

De asemenea, de anul viitor, numărul licenţelor pentru angajaţii străini va creşte la 31.000, de la 9.000 anul acesta. Croaţia are nevoie de angajaţi străini în construcţii, turism, construcţia navelor şi industria metalurgică. În ultimii ani, aceste industrii au fost afectate de lipsa forţei de muncă. Majoritatea angajaţilor străini vine din ţări din afara UE.

La o populaţie de 4,3 milioane de locuitori, Croaţia are o rată a şomajului de 11,6% sau aproximativ 180.000 de persoane. Anul acesta, economia croată ar urma să urce cu peste 3%, dar analiştii avertizează că perspectivele pe termen lung indică un avans de 1-2%, dacă nu se îmbunătăţesc semnificativ climatul de afaceri şi eficienţa sectorului public.

În România, Guvernul a aprobat luna trecută majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 1.900 lei (aproximativ 410 euro) începând cu 1 ianuarie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...