Franţa, desemnată de The Economist ‘ţara anului’, pentru alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte

Celebrul săptămânal britanic The Economist, stindard al liberalismului, a desemnat Franţa 'ţara anului' 2017 pentru alegerea lui Emmanuel Macron, estimând că noul preşedinte 'a măturat fostul regim', informează AFP.
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 16:11
Franţa, desemnată de The Economist 'ţara anului', pentru alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte

‘Franţa a depăşit aşteptările’, scrie revista într-un editorial publicat în ultimul său număr din acest an. El aminteşte că ‘tânărul fost bancher’ a câştigat alegerile prezidenţiale şi descrie cum La Republique en Marche, formaţiune ‘plină de novici în politică’, a ‘răsturnat vechea gardă’ în timpul legislativelor.

‘Mişcarea lansată de Macron a măturat fostul regim şi a spulberat-o pe ultranaţionalista Marine Le Pen, care, dacă ar fi câştigat, ar fi distrus Uniunea Europeană’, subliniază The Economist.

Alături de reformele propuse, printre care cea menită să ‘flexibilizeze o piaţă a muncii rigidă’, săptămânalul estimează că noul şef de stat a transformat dezbaterea politică naţională, ‘dând speranţă celor care gândesc că prăpastia stânga-dreapta este mai puţin importantă decât cea dintre deschidere şi închidere’.

Revista consideră că imaginea Franţei, care părea ‘de nereformat’, blocată ‘între scleroză şi xenofobie’, a fost schimbată.

The Economist a mai distins Bangladesh, pentru politica sa de primire a refugiaţilor rohingya, Argentina, pentru alegerea preşedintelui Mauricio Macri, şi Coreea de Sud, pentru o serie de reforme politice desfăşurate pe fondul ameninţărilor din partea Coreei de Nord vecine.

Distincţia este atribuită din 2013 unei ţări ‘care a cunoscut o schimbare remarcabilă în timpul ultimelor 12 luni sau care a făcut lumea mai bună’.

Cu toate acestea, The Economist recunoaşte că a făcut şi greşeli: în 2015, Myanmarul a fost distins pentru tranziţia sa ‘de la dictatură spre ‘ceva ce seamănă a democraţie”. ‘Nu am prevăzut în ce măsură se va înrăutăţi tratamentul faţă de minoritatea rohingya’, a admis revista.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai......
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din România: Urleasca, 77 MW. Premieră europeană
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din ...
Scatec ASA a asigurat finanțarea pentru proiectul său eolian terestru Urleasca de 77 MW din România, permițând începerea ...
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă de la 31 decembrie
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă ...
Euro-Druckservice (EDS) închide tipografia din România la finele acestui an, pe fondul scăderii cererii și creșterii ...
Bătălia giganţilor – Samsung va depăşi Apple pe piaţa telefoanelor în 2026 (analiză)
Bătălia giganţilor – Samsung va depăşi Apple pe piaţa telefoanelor în 2026 (analiză)
Grupul sud-coreean Samsung Electronics va reveni pe poziţia de lider pe piaţa smartphone-urilor în 2026, graţie rezilienţei ...