ANCOM propune reducerea tarifelor de interconectare în telefonia mobilă de la 1 mai 2018, în urma „observaţiilor” Comisiei Europene

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) vine în întâmpinarea investigaţiei deschise de Comisia Europeană privind tarifele de terminare a apelurilor în telefonia mobilă cu o propunere de reducere a acestora, de la 1 mai 2018, la 0,84 eurocenţi/minut, de la 0,96 eurocenţi/minut în prezent.
Economica.net - vin, 22 dec. 2017, 10:02
ANCOM propune reducerea tarifelor de interconectare în telefonia mobilă de la 1 mai 2018, în urma

„Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile începând cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenţi/minut la 0,84 eurocenţi/minut, tarif care va fi practicat până la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autorității vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană pe această temă, dar și ca urmare a faptului că actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care câștigă tot mai mult teren în România, aducând câștiguri de eficiență”, a declarat într-un comunicat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile influenţează costurile operatorilor, în special în cazul celor cu mai puţini clienţi, şi pot afecta ofertele comerciale. Spre exemplu, reducerea tarifelor de interconectare poate permite unui operator să ofere mai mult internet mobil într-un abonament cu minute naţionale nelimitate la un anumit preţ, din moment ce costul suportat de operator pentru convorbirile clientului în alte reţele scade.

Este argumentul adus, în luna octombrie, de către compania RCS & RDS, care a criticat dur decizia ANCOM de a nu reduce tarifele de interconectare, rămase constante la nivelul de 0,96 eurocenţi/minut de la 1 aprilie 2014. Legislaţia europeană impune recalcularea periodică a tarifelor de interconectare printr-un calcul pe bază de costuri, adică în raport cu nivelul investiţiilor din industrie destinate serviciilor de voce şi cu evoluţia traficului de voce.

Reducerea tarifelor de interconectare la 0,96 eurocenţi pe minut în 2014 a facilitat apariţia ofertelor cu trafic nelimitat de voce la preţuri mici.

România practică cele mai ridicate tarife de terminare a apelurilor la puncte mobile din UE, raportat la puterea de cumpărare, potrivit unui studiu al PwC contractat de RCS & RDS. Ca valoare nominală, România are tarife de interconectare apropiate de media UE, dar mai mari decât ţări ca Franţa, Spania, Austria şi Marea Britanie, unde puterea de cumpărare este de câteva ori mai mare decât a românilor. Ungaria şi Bulgaria practică tarife de terminare a apelurilor mult mai mici decât România.

ANCOM anunţa, pe 9 octombrie, că a decis, „în urma consultărilor cu industria”, menţinerea tarifelor de terminare a apelurilor mobile deoarece nu se impune recalcularea. Studiile pe care a fost bazată decizia anterioară, din 2014, erau considerate încă de actualitate în opinia arbitrului telecom.

Decizia de atunci a fost trimisă CE spre avizare, iar RCS & RDS a anunţat, pe 11 octombrie, că va sesiza Comisia Europeană şi ar putea chiar să iniţieze o acţiune în justiţie împotriva ANCOM pe problema tarifelor de interconectare.

Comisia Europeană a anunţat, pe 10 noiembrie, că a început o invetigaţie amănunţită privind propunerea ANCOM de a menţine tarifele de terminare a apelurilor în telefonia mobilă şi în telefonia fixă la nivelul stabilit în 2014.

Comisia UE a apreciat, atunci, că „tarifele de terminare pe care ANCOM doreşte să le menţină au fost stabilite în 2014 pe baza unor date care acum sunt depăşite”, ceea ce contrazice direct aserţiunea arbitrului telecom din luna octombrie, cum că studiile aflate în spatele deciziei de acum peste trei ani ar fi încă de actualitate.

Actualul preşedinte al ANCOM, Sorin Grindeanu, a fost numit pe 7 noiembrie, după un mandat scurt şi plin de controverse al lui Adrian Diţă, fost director în compania Telekom România. ANCOM a fost condusă, din 2009 şi până în primăvara acestui an, de Cătălin Marinescu, care a preluat începând din luna mai funcţia de şef de strategie în cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, organism cu sediul la Geneva, sub umbrela ONU.

Întrucât realizarea unui nou model de cost, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile și să permită stabilirea unor tarife perfect adaptate pieței românești este un proces de durată, ANCOM propune, ca măsură tranzitorie, un tarif determinat prin benchmarking european, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de arbitrul telecom.

„Tariful stabilit astfel de Autoritate reprezintă media tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene pe baza unui model de cost LRIC pur, ceea ce oferă un suport adecvat pentru o măsură temporară, până când se vor stabili tarifele bazate pe costurile incrementale evitate, printr-un nou model de cost”, susţine Autoritatea.

Piaţa de telefonie mobilă din România este împărţită între operatorii Orange, Vodafone, Telekom, RCS & RDS şi operatorul de reţele mobile virtuale (MVNO) Lycamobile.

ANCOM va iniţia la anul procedura de dezvoltare a unui nou model de cost care să reflecte costurile furnizării serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile, în acord cu recomandările Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...