Comisia Europeană a rambursat României peste 454 de milioane de euro

Comisia Europeană (CE) a transferat joi României suma de 454,061 milioane de euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autorităţile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 11:21
Comisia Europeană a rambursat României peste 454 de milioane de euro

Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, sumele rambursate au fost pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC) – 338,030 milioane de euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 101,652 milioane de euro; pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 12,065 milioane de euro şi pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE) – 2,315 milioane de euro.

‘Sumele intrate în ţară sunt, de fapt, rezultatul muncii instituţiilor şi beneficiarilor implicaţi în procesul de implementare a investiţiilor finanţate din fonduri europene. Le mulţumesc colegilor mei pentru eforturile depuse în vederea recuperării întârzierilor, astfel încât, iată, la sfârşit de an reuşim să aducem în ţară încă o tranşă de bani europeni’, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu şi energie.

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) reprezintă unul dintre programele operaţionale cu finanţare din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) de care va beneficia România în baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada de programare 2014 – 2020, în cadrul Obiectivului Coeziune.

Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) finanţează proiecte ale administraţiei publice care urmăresc crearea unei administraţii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiţii şi reglementări de calitate, proceduri clare, simple şi predictibile de funcţionare şi profesionalizarea funcţionarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă şi la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...