Europa, prioritate în următorii ani pentru cancelarul german Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a insistat asupra întăririi coeziunii la nivelul Uniunii Europene, care va fi "problema decisivă" în anii următori, potrivit textului unei alocuţiuni pe care cancelarul german o va rosti cu prilejul încheierii anului, relatează duminică AFP.
Economica.net - D, 31 dec. 2017, 13:16
Europa, prioritate în următorii ani pentru cancelarul german Angela Merkel

„Un număr de 27 de state din Europa trebuie încurajate mai mult ca niciodată să formeze o comunitate solidară. Aceasta va fi problema decisivă a anilor următori”, a declarat cancelarul german al cărui discurs va fi difuzat duminică seara la televiziune.

Viitorul Germaniei este „legat într-un mod indisociabil de viitorul Europei”, a subliniat cancelarul german, amintind că Berlinul şi Parisul au vrut să colaboreze pentru a pregăti mai bine Europa în faţa provocările viitorului.

„Pentru noi europenii problema va fi să ne reprezentăm valorile într-o manieră solidară şi cu încredere atât în interior cât şi în afară”, a spus cancelarul german în contextul în care ieşirea din UE a Regatului Unit şi divergenţele profunde dintre ţări, în special în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor, au zdruncinat fundaţiile edificiului european.

Şi mai este o chestiune de a garanta o Europă puternică din punct de vedere economic şi dreaptă, capabilă de asemenea „să-şi apere în mod consecvent graniţele externe precum şi securitatea cetăţenilor săi”, se arată în documentul citat.

La mijlocul lunii decembrie, Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au promis să dezvăluie o viziune comună de reformare a singurei zone euro care include cele 19 ţări care au adoptat moneda unică europeană.

Dezbaterile sunt deja foarte tensionate în aceste ţări. Cele din nord, cum sunt Germania şi Olanda, sunt reticente în a adopta politici de partajare a riscurilor, faţă de cele din sud, ca Franţa, Italia sau Spania, a căror politică bugetară o consideră prea lejeră.

La trei luni după alegerile parlamentare din care a ieşit victorioasă dar slăbită, Angela Merkel s-a angajat, de asemenea, să lucreze la formarea „rapidă a unui guvern stabil”, adică deţinerea unei majorităţi în Camera Deputaţilor.

„Pentru că lumea nu ne aşteaptă. Acum trebuie să creăm condiţiile care vor permite Germaniei să meargă bine în 10, 15 ani”, a menţionat cancelarul german, la putere de 12 ani.

După eşecul discuţiilor cu ecologiştii şi liberalii, conservatorii se vor reuni la începutul lunii ianuarie pentru discuţii preliminarii care se anunţă complicate cu social-democraţii. Chiar dacă ajung la un acord, formarea unui nou executiv nu este aşteptată înainte de sfârşitul lunii martie.

 

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank susține prima fază a proiectului rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat pe amplasamentul fostei platforme industriale Fimaro, printr-o finanțare de 56 milioane de lei.......
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea ...
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...