Şefii de la Drumuri merg azi în inspecţie pe prima autostradă care ar putea fi inaugurată în 2018

Oficiali ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) inspectează marţi lotul 3 al Autostrăzii Sebeş - Turda (12,4 kilometri), prima şosea rapidă care ar putea fi inaugurată anul acesta.
Economica.net - lun, 08 ian. 2018, 22:04
Şefii de la Drumuri merg azi în inspecţie pe prima autostradă care ar putea fi inaugurată în 2018

Marţi, 9 ianuarie, are loc inspecţia pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda iar pe 10 ianuarie va fi emis raportul Comisiei de Recepţie, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Termenul pentru efectuarea recepţiei acestui lot de autostradă a fost amânat din cauza unor neconformităţi, explicau la finele anului trecut reprezentanţii CNAIR. Ei menţionau că deşi stadiul fizic al lucrărilor ajunsese la 99%, a fost nevoie ca recepția la finalizarea lucrărilor să fie reprogramată pentru data de 9 ianuarie 2018.

„Principala problemă identificată este nerespectarea de către Antreprenor a propriului proiect tehnic de construcție a căilor de rulare pe pod. Un alt element care a făcut imposibilă recepția lucrărilor este reprezentat de existența unor zone cu exces de bitum. Aceste zone sunt foarte periculoase, în special pe timp de ploaie și în perioada iernii deoarece nu asigură aderența minimă a pneurilor la suprafața de rulare, ceea ce poate duce la accidente cu deznodământ tragic„, spuneau oficialii de la Drumuri la jumătatea lunii decembrie.

În ceea ce privește iluminatul pe poduri, constructorul nu a montat lămpi cu led și teledetecție, așa cum prevede proiectul privind siguranța circulației, aprobat de CNAIR cu peste doi ani în urmă. În zonele respective au fost montate în schimb lămpi cu sodiu și fără telegestiune, al căror consum dublează practic factura la energia electrică, adăugau reprezentanţii CNAIR.

Contractul pentru construirea lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei (circa 80% din estimarea inițială a CNAIR de 532 milioane de lei).

Lotul 3 din Autostrada Sebeş – Turda nu este prima şosea de mare viteză construită în România de către italienii de la Tirrrena Scavi. Ei au mai finalizat în decembrie 2013 lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva (27,47 de kilometri – inclusiv conexiunea dintre A1 şi Centura Lugoj) după lucrări de doi ani şi jumătate.

De asemenea, în decembrie 2015, Tirrena Scavi a finalizat şi lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj (25,62 kilometri), cu şapte luni mai devreme faţă de termenul contractual.

Tirrena Scavi a mai lucrat şi pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, secţiunea dintre Centura Bucureşti până la Moara Vlăsiei, în cadrul asocierii conduse de Impressa Pizzarotti.

Citeşte şi Cum arată prima autostradă care va fi inaugurată în 2018

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...