Jean-Claude Juncker avertizează că viitorul buget al UE trebuie să fie mai mare, în pofida Brexitului

Următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare decât actualul nivel de un procent din Produsul Intern Brut al UE, în pofida ieşirii Marii Britanii, un contributor net la bugetul comunitar, din Uniunea Europeană, a declarat luni preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 ian. 2018, 17:14
Jean-Claude Juncker avertizează că viitorul buget al UE trebuie să fie mai mare, în pofida Brexitului

Comisia Europeană urmează să prezinte în luna mai propunerea sa pentru bugetul UE după anul 2020, în ideea de a ajunge la un acord înainte de alegerile europarlamentare din 2019. Decizia finală trebuie convenită între statele membre, care în mod tradiţional vor să reducă cheltuielile, şi Parlamentul European, care cere mai multe fonduri. De data aceasta discuţiile vor fi complicate de Brexit, având în vedere că Marea Britanie este un contributor net la bugetul comunitar.

‘Marea Britanie ne va părăsi astfel că va trebui să găsim mijloacele prin care să reacţionăm la pierderea mai multor miliarde de euro provocată de plecarea unui contributor semnificativ’, a spus Juncker la o conferinţă dedicată următorului cadru financiar multianual. Preşedintele Comisiei Europene a adăugat că deşi unele politici comunitare pot fi revizuite şi modernizate, guvernele statelor membre trebuie să aloce mai mulţi bani la bugetul comunitar pentru a finanţa noi domenii de interes. ‘Toate acestea nu pot fi finanţate cu doar un procent din avuţia Europei’, a apreciat Juncker.

Prezent la aceeaşi conferinţă, comisarul european pentru Buget, Guenther Oettinger, a apreciat că următorul buget pe termen lung al UE ar trebui majorat până la peste 1,1% din Produsul Intern Brut al UE de la nivelul actual de 1%. De asemenea, Oettinger a spus că deşi în bugetul total al UE ar putea exista o linie specială dedicată zonei euro, nu ar trebui să existe un buget separat al zonei euro.

‘Nu avem nevoie de buget echivalent cu 2% din PIB-ul european ci de unul puţin mai mare de 1%. Vorbesc de unul echivalent cu 1,1% din Produsul Intern Brut al UE şi vă cer ajutorul pentru a obţine sprijinul majorităţii în parlamentelor voastre şi în rândul publicului’, a spus Oettinger. Acesta a adăugat că ieşirea din UE a Mării Britanii va lăsa un buget de 12-13 miliarde de euro pe an în bugetul UE.

În pofida găurii care va apărea după Brexit, oficialii UE sunt presaţi să majoreze cheltuielile pentru numeroase domenii, inclusiv pentru protecţia frontierelor şi alte aspecte care au legătură cu migraţia, şi de asemenea să finanţeze politicile UE în domenii precum apărarea, securitatea, migraţia, modificările climatice, coeziunea şi agricultură.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...